Keysfin: Industria de software a continuat creşterea şi în 2021 şi va încheia probabil anul cu un noul nivel record al afacerilor cumulate, de peste 9,2 mld.euro, şi un profit net de aproape 1 mld.euro

Autor: Roxana Rosu 02.12.2021

Industria de software din România a crescut anul trecut cu aproximativ 10% faţă de 2019 şi a fost cu 250% peste nivelul din 2010, depăşind pragul de 8,3 miliarde de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, analiştii Keysfin estimând că tendinţa de creştere va continuat şi sectorul va ajunge la un nou maxim istoric în 2021, de peste 9,2 miliarde de euro.

În anul 2020, în România activau aproape 27 de mii de companii din domeniul software, cu 9% mai multe decât în 2019 şi cu 104% mai multe faţă de anul 2010.

Dintre acestea 25.300 sunt microîntreprinderi, 1.100 companii mici, 353 companii medii şi 21 companii mari.

 Estimările privind nivelul din 2021 elevă faptul că, deşi industria la nivel general a înregistrat o scădere cu 8% ca urmare a pandemiei de COVID-19, companiile de software au reuşit să se adapteze contextului actual, continuând şi în acest an tendinţa de digitalizare a multor domenii cheie, arată analiştii.

„Dincolo de impactul major al crizei sanitare, de riscurile din sfera politică şi impredictibilitatea fiscală asociată sau a presiunilor inflaţioniste recente, industria de software locală îşi consolidează rolul cheie în dezvoltarea economiei şi transformă România într-un hub regional, după unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere, dacă nu chiar cel mai rapid din ultimii 10 ani, de peste 250%”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.