Top 100 cele mai valoroase companii 2021. Locul 10: BRD Groupe Société Générale

Autor: Liviu Popescu 10.12.2021

BRD Soc Gen - a treia cea mai mare ban­că din România în funcţie de activele ges­tionate - reuşeşte să urce trei poziţii în clasamentul de anul acesta al anuarului ZF, de pe locul 13 în anul 2020 pe locul 10 în ediţia din 2021. Astfel, pentru prima oară în ultimii ani, trei bănci (Banca Transilvania, BCR şi BRD) fac parte din top zece cele mai mari companii din România.

Poziţionată între Nuclearelectrica (locul 9 cu o evaluare de 2,62 mld. euro) şi Fondul Proprietatea (locul 11 cu 2,59 mld. euro), BRD Soc Gen - cu acţionariat majo­ri­tar francez - este evaluată de investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti la 2,61 mld. euro.

Spre comparaţie, în toamna anului 2020 ca­pitalizarea băncii era de 1,6 mld. euro, ceea ce înseamnă că în decurs de doar un an BRD a urcat cu 62% pe fondul revenirii burselor şi pe fondul unor rezultate financiare îmbunătăţite.

De exemplu, pentru pri­mele nouă luni din 2021 BRD a raportat un profit net de 920 mil. lei, plus 25% faţă de aceeaşi pe­rioa­dă din 2020, pe fon­dul unei activităţi co­merciale mai dina­mi­ce şi ca urmare a eli­be­rării nete de pro­vi­zioa­ne. Venitul net bancar a fost mai mare cu 1,2%, de 2,33 mld. lei, susţinut de vo­lu­mele în creş­te­re, care au compensat im­pactul dobân­zilor scăzute.

„Producţia de credite acordate persoa­ne­lor fizice a fost excepţională, cu o creştere de aproape 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi peste 20% faţă de 2019. Creşterea solidă a activităţii de finanţare a companiilor (+19%) a fost alimentată de o creştere pu­ter­nică atât pe segmentul IMM-urilor, cât şi pe cel al clienţilor companii mari“, spune François Bloch, CEO al BRD Groupe Société Générale.

Depozitele clienţilor au înregistrat un avans de 12%, susţinut în principal de seg­men­tul companiilor (+21%). Înclinaţia crescută spre economisire declanşată de pandemia pre­lun­gită s-a stabilizat la un nivel similar ratei de creş­tere anuale din trimestrul precedent, con­ducând la constituiri de depozite de la per­soane fizice mai mari cu 5,3%, potrivit băncii.

Segmentul companiilor mici a continuat să contribuie la avansul depozitelor, cu o creştere de 18,7%. În paralel, activitatea de administrare a activelor a înregistrat o creştere substanţială la 5,1 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2021, plus 29%.

Potrivit celor mai recente date cu privire la investiţiile fondurilor de pensii private Pilon II, cele din S1/2021, ZF a calculat deţineri de 2 miliarde de lei, adică pe locul patru în clasamentul celor mai mari investiţii, după Banca Transilvania (3,7 mld. lei), FP (3,6 mld. lei), Petrom (2,8 mld. lei). Viitorii pensionari au astfel 16% din BRD.