Cei care au mizat la începutul anului 2021 pe acţiunile TeraPlast au acum un câştig de 211%. Pe de altă parte, cei care au investit la Transgaz au minus 23%. Cum arată Bursa la 11 luni

Autor: Liviu Popescu 06.12.2021

Indicii bursieri locali, creşteri de la 16,85% (BET-NG) la 30,72% (BET-TR) Cele 19 companii din prima ligă bursieră sunt evaluate la 115 mld. lei Banca Transilvania, OMV Petrom şi FP, cele mai lichide acţiuni.

De la minus 23% pentru ope­ratorul sistemului naţional de transport gaze naturale Transgaz (TGN) la un raliu de 211% pentru producă­torul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (TRP), pe o Bursă în creştere cu 24% prin prisma BET şi cu 31% cu tot cu dividende. Acesta este tabloul ligii bursiere de la Bucureşti în primele 11 luni din 2021.

Mai jos, ZF prezintă de­taliat care sunt performerii din BET şi de ce, dar şi care sunt investitorii care acum ar intra pe pierdere dacă ar marca poziţia la piaţă.

În cazul TeraPlast, investi­torii au fost mulţumiţi de re­zul­tatele financiare îmbună­tăţite ale companiei şi de atrac­tivitatea sectorului de con­struc­ţii. Pentru Nuclear­elec­trica, preţul în creştere al ener­giei, care s-a transpus într-un profit record la T3/2021 pentru compania de stat, a fost catalizatorul prin­cipal, în timp ce pentru MedLife, rezultatele finan­ciare, pe fondul migraţiei pacienţilor către sistemul privat de sănătate, dar şi al politicii agresive de investiţii, au fost reţetele succesului.