Top 100 cele mai valoroase companii 2021. Locul 14: Orange România

Autor: Alina-Elena Vasiliu 12.12.2021

Orange România ajunge la o valoare de 1,8 miliarde de euro în ediţia din acest an a topului celor mai valoroase 100 de companii din România, ceea ce o poziţionează pe locul 14, cu patru locuri mai jos faţă de ediţia anterioară a topului.

Orange este liderul pieţei locale de tele­com şi a obţinut în trimestrul al treilea din 2021 venituri totale de 273 de milioane de euro, egale cu cele obţinute în aceeaşi perioa­dă a anului trecut, în timp ce numărul de cli­enţi a crescut, generând astfel o creştere a înca­sărilor din vânzarea de servicii. În acelaşi trimestru, grupul francez a finalizat preluarea Telekom Fix, fostul Romtelecom, dar veni­tu­rile şi numărul de clienţi generate de compa­nie nu erau consolidate încă în rezultatele Orange.