Schimbare la conducerea Cemacon, companie de 387 mil. lei la care fraţii Pavăl de la Dedeman au 78%: Liviu Stoleru se retrage din funcţia de CEO după 12 ani. În locul său vine Daniel Şologon, CFO

Autor: Liviu Popescu 06.12.2021

Producătorul de materiale de construcţii Cemacon Cluj Napoca (CEON), companie cu o capitalizare de 387 mil. lei la care holding-ul fraţilor Pavăl de la Dedeman are controlul majoritar, a anunţat luni seară la Bursa de la Bucureşti că Liviu Stoleru, CEO din 2010 încoace, se retrage din funcţie de la 1 ianuarie 2022. În locul său compania l-a numit ca CEO pe Daniel Şologon, CFO şi cel cu care Liviu Stoleru a planificat şi implementat reconstrucţia şi dezvoltarea companiei în ultimii 12 ani.

”Am decis să accept o oportunitate profesională pe care o consider a doua mare provocare din viaţa mea, după preluarea managementului Cemacon. Am satisfacţia că las în urma mea, pentru generaţiile viitoare, un model de restructurare si de dezvoltare de business şi un brand care reprezintă o forţă pe piaţa românească a construcţiilor. Am avut viziune, am avut îndrăzneală, am construit o echipă care a muncit cot la cot cu mine şi am reuşit împreună să fim cu un pas înaintea vremurilor, să demonstrăm că şi românii pot face performanţă. Plec cu încrederea că echipa pe care am creat-o aici va găsi motivaţia şi resursele că să scrie noi capitole de succes în istoria Cemacon. Daniel a fost alături de mine de la început şi va continua să construiască ce am început împreună”, spune Liviu Stoleru.

Potrivit companiei, sub managementul lui Liviu Stoleru, Cemacon a reuşit să obţină performanţe financiare unice, nu doar pentru companie, ci pentru întreg sectorul în care operează, cum ar fi rate ale profitului operaţional de peste 30% şi cea a profitului net de peste 20% - acestea fiind repere specifice unor sectoare mai privilegiate şi cu un nivel al competiţiei mai redus decât în sectorul materialelor de construcţii. De la începutul anului 2021 acţiunile CEON au plus 130% pe tranzacţii de 135 mil. lei.

Cemacon Cluj a încheiat primele nouă luni cu o cifră de afaceri de 133,6 milioane lei, în creştere cu 40%, şi un profit net de 42,6 milioane lei, plus 88% faţă de perioada similară din 2020, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

 ​