AmCham solicită Guvernului să renunţe la intenţiile de a introduce o taxă de solidaritate: Practica de a transfera presiunea bugetară către mediul privat peste noapte, fără preaviz, fără o foaie de parcurs, fără un studiu de impact real s-a dovedit de fiecare dată contraproductivă

Autor: Roxana Rosu 07.12.2021

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) solicită Guvernului să renunţe la intenţia de a introduce o taxă de solidaritate aplicată companiilor mari şi să se concentreze pe politici care să contribuie la atragerea de investiţii, companiile americane atrăgând atenţia că practica de a transfera presiunea bugetară către mediul privat s-a dovedit de fiecare dată contraproductivă.

”Comunitatea de afaceri nu contestă nevoia de finanţare de la bugetul de stat pentru sisteme critice sau categorii vulnerabile, ci maniera aleasă de adopta de pe o zi pe alta măsuri fiscale nefundamentate, contrar bunelor practici de a integra orice astfel de măsuri într-o strategie pe termen mediu şi lung  care să urmărească întotdeauna beneficiul economiei în ansamblu. Importul de măsuri aplicate răzleţ în alte ţări nu garantează aplicabilitatea şi adecvarea acestora pentru economia României”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.”

După o perioadă de criză politică prelungită în care încrederea companiilor în mediul investiţional din România s-a prăbuşit, suprapusă cu o perioadă de vârf a crizei Covid, creşterea preţurilor la energie, agravarea tensiunilor din piaţa forţei de muncă, aceste veşti cu privire la taxe noi nu fac decât să crească riscurile de reorientare a planurilor de investiţii şi extindere.

În opinia AmCham, lipsa de predictibilitate  şi adâncirea instabilităţii prin măsuri intempestive descurajează investiţiile şi intenţiile companiilor pentru piaţa locală, impactul negativ pe termen mediu şi lung depăşind câştigul pe termen scurt.

Potrivit Camerei de Comerţ Americane, practica de a transfera presiunea bugetară către mediul privat peste noapte, fără preaviz, fără consultări prealabile, fără o foaie de parcurs, fără un studiu de impact real, fară o analiză a compatibilităţii ii cu legislaţia europeană s-a dovedit de fiecare dată contraproductivă.

”Aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, măsurile luate peste noapte au dus pe termen mediu la pierderi la bugetul de stat, contrar calculelor pe hârtie care arătau creşteri de venituri”.

În plus, creşterea cheltuielilor bugetare fără reforme în zona administraţiei publice, a eficientizării sistemului fiscal prin digitalizare şi profesionalizare, creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare, nu este o dovadă de responsabilitate pentru societate, ci doar un transfer al poverii către sectorul privat, cel care produce valoare în economie.

AmCham transmite îngrijorarea comunităţii de afaceri pe care o reprezintă cu privire la intenţia coaliţiei de guvernare a creşte povara fiscală pentru companiile mari din România, într-un moment în care climatul investiţional şi de afaceri este deja grevat de multiple crize.

Coaliţia de la guvernare a reluat discuţiile privind introducerea unei taxe de solidaritate reprezentând 1% din cifra de afaceri a companiilor mari, cu afaceri de peste 100 milioane euro. Ideea a fost lansată de UDMR şi este susţinută de PSD. Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat marţi că nu este de acord cu taxa, considerând că introducerea ei nu este oportună.