De ce americanilor, care pun piedici „salvatorului“ Nord Stream 2, le convine că în Europa şi în lume este o criză a gazelor: exporturile de gaze din SUA şi preţurile sunt la niveluri record. În doar trei ani, din 2017 până în 2019, livrările de gaze americane au crescut de aproape opt ori în volum, potrivit datelor Comisiei Europene

SUA sunt cel mai mare producător de gaze naturale din lume, iar UE este al doilea cel mai mare consumator. Ar fi, prin urmare, în interesul americanilor să vândă europenilor cât mai mult combustibil şi cât mai scump. Actuala criză a gazelor din Europa, pentru care, se spune, Rusia are cea mai mare vină, oferă SUA exact această oportunitate.

Rusia domină pe piaţa europeană a gazelor naturale, având avantajul proximităţii geografice şi al unei reţele de gazoducte cu care a înconjurat pe trei părţi Uniunea Europeană. Exportatorii americani de gaze pot ajunge în Europa doar cu vapoarele cisternă şi îşi pot descărca marfa doar în porturi cu instalaţii speciale de procesare a gazelor naturale lichefiate (GNL).

Teoretic, gazele ruseşti ar trebui să fie mai ieftine. Însă actualele preţuri record de pe pieţele europene şi asiatice ale energiei fac ca exportatorii americani să pară low-cost.

SUA au început să exporte GNL în Europa în 2016 şi de atunci nu s-au mai oprit. În doar trei ani, din 2017 până în 2019, livrările de gaze americane au crescut de aproape opt ori în volum, potrivit datelor Comisiei Europene.

În 2019, circa 36% din exporturile de gaze ale SUA au ajuns în Europa, în principal în Franţa, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Grecia, Marea Britanie (de unde GNL regazeificate se duc mai departe în UE) şi Belgia. De menţionat este că statele est-europene care importă gaze sub formă de GNL au porturi speciale pentru primirea navelor-cisternă dotate cu instalaţii de regazeificare. Între timp, lor li s-a alăturat Croaţia. România nu are.

Importurile de combustibil din America au scăzut în timpul recesiunii economice, ca urmare a diminuării drastice a consumului pe fondul îngheţării activităţilor economice, dar şi-au revenit odată cu redeschiderea economiilor.

În prima jumătate a acestui an, SUA au fost cel mai mare furnizor de GNL pentru Europa (poziţie deţinută din 2019, Rusia fiind acum pe locul doi), contribuind în trimestrul doi cu 31% la importurile totale de GNL ale Europei. Ponderea Rusiei este de 21%.

Vapoarele ruseşti trebuie să străbată mările reci din nordul Eurasiei pentru a ajunge în Occident. Spre deosebire de Gazprom, singurul exportator de gaze ruseşti şi companie care are puternice legături cu Moscova, exportatorii americani sunt privaţi, dar guvernul SUA îi promovează: gazele americane ar fi o cale de reducere a dependenţei de Rusia şi ar veni de la un aliat al Europei.

Noul impuls dat exporturilor de com­bus­tibilul american vine în condiţiile în care pre­ţurile sunt mai mari ca niciodată, ajungând acolo printre altele deoarece Gazprom livrează doar cât este obligat prin contracte şi nu cât cer clienţii europeni pentru a avea sigu­ranţa că în această iarnă au suficiente rezerve.

Kremlinul spune că punerea în funcţiune cât mai rapid a gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania ar detensiona piaţa gazelor. Cu alte cuvinte, dacă noul gazoduct rusesc este pus în funcţiune, Rusia ar livra mai multe gaze Europei, mărind oferta şi împingând preţurile în jos. Gazprom poate mări fluxul de gaze către Europa prin diferite alte conducte, dar, din motive ştiute doar de Moscova, nu o face.

SUA, în schimb, şi alte state est-europene, se opun deschiderii Nord Stream 2, considerând că gazo­duc­tul este doar un instrument politic în mâinile Moscovei, fără nicio justificare economică. Există şi un Nord Stream 1 care, atunci când a apărut ideea de Nord Stream 2 nici măcar nu era folosit la capacitate maximă. Mai mult, administraţia preşedintelui Joe Biden ameninţă de mult timp să pună piedici proiectului rusesc prin aplicarea de sancţiuni. Situaţia convine şi Rusiei şi SUA. Ambele ţări vând gaze Europei pe o piaţă acum foarte scumpă, iar europenii nu-şi permit să fie pretenţioşi.

The Wall Street Journal, unul dintre cele mai mari ziare de business americane, dar critic la adresa politicilor lui Biden, scrie că din SUA pleacă în condiţiile crizei globale de energie mai multe gaze ca niciodată, inclusiv spre Europa. Acest lucru face ca şi preţurile de pe piaţa americană să urce până la cote de alarmă. Însă preţurile din SUA sunt mult mai mici decât în restul lumii.

Între timp, exportatorii de gaze americane pun la cale noi proiecte pentru a profita de penuria din Europa şi de creşterile de preţuri la nivel mondial, chiar dacă Biden vrea să înverzească economia americană prin folosirea a cât mai multă energie verde, scrie Financial Times.

O serie de noi hub-uri de GNL de pe coasta americană a Atlanticului pot face din SUA al doilea cel mai mare exportator de gaze lichefiate din lume, după Australia. Însă noile capacităţi de export nu vor fi gata la timp pentru a ameliora situaţia de pe pieţele europene.

Iar criza europeană este un pericol pentru chiar vieţile oamenilor, după cum a explicat un reprezentant al departamentului de stat pentru energie din SUA Amos Hochstein. Exporturile americane din prezent nu pot mişca semnificativ preţurile în Europa deoarece sunt mici în comparaţie cu cele ale Rusiei.

Rusia contribuie cu aproximativ 50% la importurile de gaze, prin conducte sau GNL, ale Europei. Importurile de GNL din SUA şi alte state au o pondere de doar 20%. Actualele condiţii de pe pieţe i-au adus în El Dorado pe producătorii şi mai ales pe exportatorii de GNL din SUA. Însă ei, spre deosebire de Gazprom, au mai multe incertitudini în faţă.

Una este că unele state europene le privesc marfa cu scepticism deoarece procesul de producţie poluează mediul cu emisii cu efect de seră. Acest lucru poate fi îndreptat de reguli noi impuse de Biden, iar într-o criză cu greu clientul îşi poate permite să fie pretenţios. Însă rămâne problema convingerii investitorilor că exportul de gaze va rămâne o afacere bănoasă. Spre deosebire de companiile private americane, politicile Gazprom sunt dictate direct de Kremlin.

Până una-alta, traderii spun că în prezent există cumpărători pentru oricât de multe gaze SUA pot produce şi exporta. Iar exporturile sunt la un nivel record.