Criza de îngrăşăminte: de unde a pornit şi cum se extinde

Autor: Catalina Apostoiu 08.12.2021

O confluenţă imprevizibilă de factori împinge puternic în sus preţurile îngrăşămintelor la nivel mondial. Un motiv major pentru această situaţie dramatică are legătură cu creşterea continuă a preţurilor cărbunelui şi gazelor naturale. Mai apoi, China şi Rusia, cei mai mari producători ai lumii, şi-au restricţionat exporturile pentru a se asigura că fermierii locali sunt suficient aprovizionaţi.

În cazul Rusiei, situaţia este ca în criza gazelor. Exportă, poate mai puţin, dar la preţuri mai mari. Un bonus este că este eliminată concu­renţa străină de pe piaţa îngră­şă­mintelor. Rusia, prin scumpirea gazelor, contribuie în continuare la extinderea acestei crize. Un alt factor are legătură cu condiţiile meteo. De asemenea, sancţiunile occidentale împotriva Belarusului au afectat producţia de potasă, un ingredient cheie al unui tip de îngrăşământ.

Problemele legate de lanţurile de aprovizionare şi costurile ridicate de transport contribuie şi ele la creşterea preţurilor. În tot acest context, măsuri ca cea analizată în prezent de Ungaria, de creare a unei companii strategice în sector care să aprovizioneze piaţa locală în caz de necesitate, pot fi importante.

În prezent, preţurile ureei ating niveluri nemaiînregistrate în mai mult de un deceniu. În aceste vremuri de penurii şi inflaţie, acest lucru poate că nu ar surprinde, însă urea leagă mai multe paliere aparent separate ale perturbărilor econo­mice la nivel mondial, arătând cât de uşor se pot repercuta la nivel mondial vremea extremă şi problemele de transport, scrie The New York Times.

Oameni şi industrii de toate felurile resimt şocurile. În India, criza de uree bagă spaima în fermieri. În Coreea de Sud, aceasta înseamnă că şoferii nu-şi pot porni motoarele. Ureea este un tip important de îngrăşământ agricol, astfel că preţurile în creştere ar putea însemna în cele din urmă preţuri mai mari la alimente în întreaga lume.

John Baffes, economist al Băncii Mondiale care studiază pieţele de materii prime, crede că fermierii

şi-au fixat deja preţurile îngră­şămintelor pentru actualul sezon, dar situaţia s-ar putea schimba la începutul anului viitor, când Depar­tamentul American pentru Agricultură va publica primele rezultate ale raportului său anual privind intenţiile de plantare ale fermierilor americani.

Acestea vor oferi indicii despre cum reacţionează fermierii din întreaga lume la ultimele condiţii de pe piaţă.

Dacă preţurile cărbunelui şi gazelor naturale se vor menţine la nivelurile actuale, atunci cu siguranţă vom asista la creşteri ale preţurilor alimentelor, susţine Baffes.

Pieţele de materii prime agricole, de la cereale, la cafea au de câştigat de pe urma raliului puternic al îngrăşămintelor în condiţiile în care traderii se pregătesc de potenţiale penurii, în timp ce costurile în creştere legate de inputuri ameninţă să reducă randamentele recoltelor în general, notează Bloomberg.

În Europa, creşterea dramatică a preţurilor gazelor ameninţă să dea amploare crizei îngrăşămintelor. Comisia Europeană încerca recent să liniştească spiritele, declarând că nu există motive să fim „alarmişti“ cu privire la posibile penurii de alimente, potrivit Politico.