Un salariu pe zi. Un evaluator imobiliar câştigă, în medie, 3.217 lei net lunar. Candidaţii ideali au nevoie de certificarea ANEVAR

Autor: Ramona Cornea 08.12.2021

„De regulă, evaluatorii imobiliari aleg fie să se angajeze într-o companie, fie să lucreze pe cont propriu. Cel mai bine câştigă cei care fac un mix între cele două variante.“

Un angajat pe poziţia de evaluator imobiliar are un salariu care ajunge, în medie, la 4.000 de lei net pe lună, după cum arată datele extrase din platforma Salario, comparatorul de salarii al platformei de recrutare online eJobs.

„Domeniul imobiliar este unul pe val în prezent, având în vedere numărul tot mai mare de investiţii în domeniu, în special în oraşele mari din ţară. Iar odată cu acestea creşte şi nevoia de evaluatori imobiliari. Totuşi, nu oricine poate să obţină un astfel de job. Candidaţii ideali au nevoie de certificarea ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România). De regulă, evaluatorii imobiliari aleg fie să se angajeze într-o companie, fie să lucreze pe cont propriu. Cel mai bine câştigă cei care fac un mix între cele două variante“, afirmă Bogdan Badea, CEO al eJobs România.