Cosmin Marinescu: Provocări de politică economică post-pandemie: politicile responsabile au devenit acum imperative, pentru reducerea dezechilibrelor şi revenirea pe culoarul sustenabilităţii

Autor: Cosmin Marinescu 09.12.2021

Aşa cum arată în prezent, tabloul de bord al economiei noastre atrage atenţia, mai mult decât oricând, că politicile responsabile au devenit acum imperative, pentru reducerea dezechilibrelor şi revenirea pe culoarul sustenabilităţii. Avem mare nevoie de investiţii în anii următori, iar obiectivul Guvernului de a avea 7% din PIB pentru investiţii în bugetul anului 2023 este binevenit,

cu precădere în privinţa investiţiilor din fonduri europene, pentru că este timpul ca acestea să prevaleze cât mai consistent, atât în programare cât şi în execuţie, în raport cu investiţiile din bani naţionali.

După şocul generat de criza sanitară în 2020, evoluţiile economice din 2021 indică pentru România, ca şi pentru alte state membre, revenirea la nivelul PIB de dinaintea pandemiei şi depăşirea acestuia. Ultimele date arată că România va înregistra în acest an o creştere economică puternică, peste estimările iniţiale, creştere ce se poate apropia de 7%.

Însă nu trebuie să facem din creşterea economică un miraj al recordurilor, căci este un efect de recuperare post-lockdown, adică vârful şi nu baza revenirii. De altfel, toate estimările indică o decelerare semnificativă în ritmul de creştere economică pentru anul următor şi o posibilă accelerare în 2023, pe măsură ce investiţiile din PNRR vor fi implementate.

În acest context, performanţele economice cu caracter extraordinar din 2021 ar fi trebuit să se reflecte până în prezent şi în situaţia fiscal-bugetară, prin reducerea deficitului bugetar, care continuă să reprezinte principala povară a cadrului macroeconomic al României.

În ciuda creşterii economice, ne confruntăm cu diverse provocări de politică economică, iar evoluţiile din anii următori vor fi decisive pentru România, pentru sustenabilitatea finanţelor publice şi a economiei.

Este evident faptul că pandemia a generat, în ultimii doi ani, o serie de nevoi bugetare şi măsuri financiare specifice, multe dintre ele aflate sub imperativul urgenţei. Însă, este important să înţelegem că vulnerabilităţile macroeconomice de fond sunt consecinţele politicilor economice pre-criză, puternic pro-ciclice, care au făcut ca România să întâmpine pandemia cu o situaţie bugetară fragilă, cu cel mai mare deficit bugetar dintre statele UE în 2019, deşi creşterea economică era printre cele mai înalte din Uniune.

În pofida condiţiilor macroeconomice favorabile, derapajele bugetare au determinat declanşarea Procedurii de Deficit Excesiv înainte de izbucnirea pandemiei, România fiind singurul stat membru în această situaţie.

În prezent, principalele provocări în materie de politică economică decurg din tabloul de bord al situaţiei macroeconomice, după cum urmează:

1) În privinţa economiei reale, după revenirea puternică din trimestrul 2, majoritatea sectoarelor resimt pierderi de ritm în activitate. Ultimele rezultate indică încetinirea unor sectoare precum industria şi construcţiile, care înainte de pandemie au fost motoare ale creşterii economice. Pentru anul 2022, este estimată o creştere economică de 4,6%, uşor revizuită negativ pe fondul creşterii preţurilor la energie şi materii prime, dar şi al sincopelor care trenează încă în lanţurile globale de aprovizionare.

• Deşi producţia industrială a avansat cu 10,5% în primele 9 luni ale anului curent, sectorul industrial este încă în recuperare faţă de anul 2019, industria auto fiind în continuare afectată de criză.

• După 2 ani de creşteri robuste, lucrările de construcţii scad cu 7,5% pe trimestrul 3 comparativ cu perioada similară din 2020, ceea ce conduce la un avans modest, de doar 0,4%, pe primele 9 luni ale anului curent.

• Comerţul cu amănuntul, care reflectă cel mai bine evoluţia consumului privat, a crescut cu 11% pe primele 10 luni, consemnând astfel a doua cea mai ridicată creştere pentru această perioadă din ultimii 10 ani, ceea ce arată că principalul factor al creşterii economice rămâne consumul.

2) În planul monetar-financiar, evoluţiile sunt dominate în mod neaşteptat de revenirea fără precedent a inflaţiei, care s-a intensificat până la aproape 8% în octombrie, înainte ca scumpirea energiei să fie transferată pe deplin în costurile de producţie, fapt care generează îngrijorări la nivelul puterii de cumpărare şi în materie de volatilitate financiară. De altfel, inflaţia tinde să redevină o problemă la nivel global, ceea ce deja determină regândirea politicilor monetare din partea principalelor bănci centrale ale lumii.

• În comparaţie cu ţările din regiune, România a beneficiat în pandemie de stabilitatea cursului valutar, deprecierea nominală a leului (de circa 3,6% de la începutul anului 2020) fiind mult inferioară faţă de forintul maghiar şi zlotul polonez, a căror depreciere a depăşit 10% în aceeaşi perioadă.

• Pe fondul exploziei deficitului bugetar, ponderea în PIB a datoriei publice a crescut cu 12 puncte procentuale faţă de perioada pre-pandemie, până la aproape 50% din PIB, de unde dificultăţi sporite în finanţarea datoriei.

• Rata dobânzii pe termen lung pentru împrumuturile României, potrivit criteriilor de la Maastricht, era 4,75% în octombrie, mult peste media europeană de 0,62%, fiind cea mai ridicată dobândă dintre ţările Uniunii.

3) În privinţa poziţiei externe, suntem încă tributari paradigmei deficitelor gemene, care îşi continuă cercul vicios prin adâncirea record a deficitului comercial şi a deficitului de cont curent, pe fondul excesului de cerere de consum, dar şi al perpetuării decalajelor structurale de competitivitate.

• Deficitul balanţei comerciale continuă îngrijorător trendul negativ încă de dinaintea pandemiei, în contradicţie cu evoluţiile regionale. Deficitul comercial a crescut cu circa 28% pe primele 9 luni ale anului curent, în raport cu 2020, şi cu aproape 39% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

• Deficitul de cont curent creşte, pe primele 9 luni, cu aproape 47% (circa 3,7 miliarde euro) peste nivelul înregistrat în perioada similară din 2020, în anul curent fiind estimat un deficit de cont curent de 6,3% din PIB.

• Deşi investiţiile străine directe au revenit, în 2021, pe un trend consistent de creştere, acoperirea deficitului de cont curent în investiţii străine este în continuare redusă, sub 50%, similar perioadei de dinaintea crizei.

4) În planul fiscal-bugetar, angajamentul vizează respectarea calendarului de ajustare în cadrul Procedurii de Deficit Excesiv, conform ţintelor asumate în Programul de Convergenţă, ce prevede reducerea graduală a deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 2024. Bugetul pentru 2022 va fi construit pe un deficit ESA de 6,2% din PIB (5,8% din PIB în termeni cash), ceea ce indică o ajustare substanţială dat fiind contextul pandemic şi decelerarea creşterii economice în 2022.

Este însă esenţială creşterea ponderii în PIB a veniturilor bugetare, aflate în prezent la cele mai reduse niveluri din UE, altfel consolidarea fiscală devine misiune imposibilă.

• Pe fondul revenirii economice rapide şi al creşterii preţurilor, veniturile bugetare totale, recent rectificate, se majorează cu 22 miliarde lei (Ă6%), ceea ce indică o amplă revizuire pozitivă nominală, însă ponderea în PIB a veniturilor bugetare scade la 32,5%, de la estimarea iniţială de 32,7%.

• În ciuda creşterii masive a veniturilor şi a revizuirii pozitive a PIB nominal (Ă6,6%), rectificările bugetare din august şi noiembrie nu au prevăzut, cum poate era de aşteptat, reducerea deficitului ca pondere în PIB, în schimb deficitul nominal a fost revizuit în sus cu aproape 5 miliarde lei.

• În privinţa investiţiilor publice programate pentru 2021, datele estimate ale execuţiei bugetare arată, cu doar o lună înainte de sfârşitul anului, un grad totuşi modest de realizare al investiţiilor, de circa 62% în cazul fondurilor europene şi 65% în cazul investiţiilor din bani naţionali.

• Un deficit de 4,7% din PIB estimat în execuţia la 11 luni şi nerealizarea investiţiilor programate sunt premise tehnice ca deficitul bugetar anual să coboare chiar către 6,5% din PIB, ceea ce generează încredere pentru pieţele financiare şi avantaje în planul costurilor de finanţare.

Altminteri, în raport cu exigenţele unei programări bugetare judicioase, inclusiv în privinţa programării volumului sporit de fonduri europene, trebuie ieşit din acest cerc vicios al aşa-numitelor „bugete de dezvoltare”, cu investiţii generos bugetate dar nerealizate, şi pentru care deficitul scade abia la finalul anului, din cauza slabei execuţii a investiţiilor publice.

Avem mare nevoie de investiţii în anii următori, iar obiectivul Guvernului de a avea 7% din PIB pentru investiţii în bugetul anului 2023 este binevenit, cu precădere în ceea ce priveşte investiţiile din fonduri europene, pentru că este timpul ca acestea să prevaleze cât mai consistent, atât în programare cât şi în execuţie, în raport cu investiţiile din bani naţionali.

Din acest punct de vedere, întărirea capacităţii administrative este factorul cheie de care depinde implementarea eficientă, în termeni cantitativi şi calitativi, a volumului semnificativ de proiecte de investiţii, în special a celor din fonduri europene, incluse în PNRR şi în programele operaţionale.

Capacitatea României de a absorbi fonduri europene este factorul esenţial în asigurarea sustenabilităţii creşterii economice, este testul de maturitate al calităţii de stat membru al Uniunii, şi condiţia sine qua non în realizarea investiţiilor şi a reformelor asumate.

Aşa cum arată în prezent, tabloul de bord al economiei noastre atrage atenţia, aş spune mai mult decât oricând, că politicile responsabile au devenit acum imperative, pentru reducerea dezechilibrelor şi revenirea pe culoarul sustenabilităţii.

Sunt binecunoscute constrângerile cu care ne confruntăm în plan fiscal-bugetar şi fragilităţile în planul echilibrelor externe. Este însă important de amintit faptul că, în ciuda evidenţelor prociclice ale politicilor de dinaintea pandemiei, puţine voci au atras atunci atenţia asupra riscurilor care vor urma, deşi erau previzibile consecinţele unor decizii lansate, politicianist, pe contrasensul responsabilităţii economice.

Cadrul politicilor publice necesită acum soluţii structurale, axate pe investiţiile în infrastructură, absorbţia fondurilor europene şi realizarea reformelor asumate, prin care să creştem potenţialul nostru economic.

Pandemia şi criza energetică rămân provocări cu serioase implicaţii sociale şi economice. Însă, în ciuda conjuncturii actuale, dominată de îngrijorări şi imprevizibilitate, mediul de afaceri este motorul neobosit de creştere.

Acest efort de anduranţă al mediului antreprenorial devine un exemplu de urmat şi în aplicarea politicilor publice, pentru că ştim că soluţiile există, însă acestea trebuie dublate de ambiţie, voinţă şi responsabilitate!

Cosmin Marinescu este profesor în cadrul ASE şi consilier prezidenţial - Departamentul Politici Economice şi Sociale