Bittnet Systems a semnat un contract pentru achiziţia a 74% din compania de securitate cibernetică Global Resolution Experts. Prima tranşă a tranzacţiei, 5,15 mil. lei

Autor: Tibi Oprea 13.12.2021

Bittnet Systems (simbol bursier BNET), integrator local de soluţii IT&C şi servicii de training în domeniul IT, a anunţat că a semnat un contract de vânzare-cumpărare părţi sociale pentru 74% din capitalul social şi din drepturile de vot ale companiei de securitate ciberneticaă Global Resolution Experts SRL (GRX).

„Această tranzacţie marchează o nouă etapă majoră de dezvoltare a grupului nostru, deoarece odată cu această tranzacţie se naşte o nouă divizie în cadrul Bittnet Group, cea de securitate cibernetică. Expertiza din cadrul Dendrio, alături de investiţiile în ISEC din luna august a acestui an şi cea de acum în GRX formează cea mai extinsă echipă de servicii profesionale în sectorul securităţii cibernetice, cu peste 30 de specialişti care deţin peste 100 de certificări în acest domeniu. În 2021, cele trei entităţi – Dendrio, ISEC şi GRX au împreună venituri de peste 20 milioane de lei provenite din hardware, software şi servicii profesionale în securitate informaţională. Având în vedere şi investiţia noastră în Computer Learning Center, lider de piaţă în domeniul furnizării de servicii de instruire în securitate cibernetică, estimăm că din punctul de vedere al afacerii şi portofoliului de servicii, Bittnet Group este lider de piaţă în România în sectorul securităţii cibernetice. Prin urmare, în 2022, avem în plan lansarea unui nou brand dedicat acestui sector şi cu care ne propunem să fim prezenţi în Europa în următorii cinci ani,” a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet Group.

GRX se alătură Grupului Bittnet în divizia de tehnologie, în businessul de cybersecurity, alături de activitatea în domeniu a Dendrio Solutions şi de compania ISEC Associates, care s-a alăturat Bittnet în septembrie 2021, formând astfel un pol strategic în dezvoltarea viitoare a afacerilor grupului î6n acest domeniu.

Pretul tranzacţiei va fi stabilit după auditarea rezultatelor financiare pentru anul 2021 şi va fi achitat în două tranşe. Prima tranşă, în valoare de 5,15 mil. lei va fi deblocată şi achitată către asociaţii fondatori GRX după îndeplinirea unor condiţii suspensive cum ar fi transformarea GRX în societate pe acţiuni, adoptarea noului act constitutiv al societăţii, numirea noilor administratori - cu termen estimativ decembrie 2021.

GRX furnizează clienţilor săi servicii de consultanţă profesionale şi personalizate în domeniul securităţii informaţionale, servicii de proiectare a arhitecturii de soluţii tehnice de infrastructură IT privind integrarea sistemelor informatice financiare în cloud public şi de proiectare soluţii tehnice de infrastructură IT pentru implementarea sistemelor informatice complexe în sectorul public.

Prin alăturarea GRX şi ISEC Associates, grupul Bittnet va putea livra clienţilor servicii de testare de penetrare pentru aplicaţii Web şi infrastructură IT, implementare şi mentenanţa sistemelor de management IT şi securitate informaţională pentru conformitatea cu standardele internaţionale, precum şi servicii de proiectare a controalelor şi a sistemelor de securitate IT (VPN, Antivirus/AntiX, DLP, NAC, IDS/IPS).

Global Resolution Experts a încheiat anul 2020 cu un profit net de 867.589 de lei, în scădere cu 7,2% faţă de anul 2019, la afaceri de 4,63 mil. lei, plus 10,5%, arată calculele ZF.

Pentru 2021, compania estimează un profit net de 2,77 mil. lei şi afaceri de 8,1 mil. lei, potrivit datelor din raportul publicat de Bittnet la BVB.

Bittnet Systems are 152,3 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 12% de Mihai Logofătu, Preşedinte şi CEO, respectiv în proporţie de 11,13% de Cristian Logofătu.

Acţiunile BNET înregistrează o scădere de 22,6% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 53,2 mil. lei, arată datele BVB.