Uitaţi de creşterile salariale! A venit vremea angajaţilor-acţionari în firmele pentru care lucrează. Pachetele de acţiuni îşi fac loc în beneficiile primite de angajaţi, fie că sunt în start-up-uri, firme româneşti sau multinaţionale. Care sunt costurile fiscale pentru un bonus în acţiuni versus un bonus cash

Autor: Adelina Mihai 14.12.2021

Ceea ce era doar o Fata Morgana pentru angajaţii români, care se uitau cu invidie la start-up-urile din Silicon Valley unde primii angajaţi au devenit milionari începe să prindă contur şi în România: pachetele de acţiuni îşi fac loc în beneficiile primite de angajaţi, fie că sunt în start-up-uri, firme româneşti sau multinaţionale.

Andrei este director într-o multinaţională din sectorul IT, rol pe care l-a preluat în urmă cu un an şi jumătate, iar în oferta salarială şi de beneficii primită are şi un pachet generos de acţiuni.

„Am fost surprins să aflu că în oferta de angajare pe care am primit-o a fost introdus şi un pachet de acţiuni cu o valoare de peste 100.000  de euro la momentul respectiv. Bineînţeles, acţiunile se deblochează parţial, aproximativ 25% pe an pe o perioadă de 4 ani, iar asta înseamnă că abia după primul an poţi accesa o parte din ele. Eu nu eram atât de entuziasmat la început de acest beneficiu, mi s-a părut mai degrabă «nice to have». Dar am tot avut discuţii cu colegii mai vechi şi mi-a rămas în minte că, în momentul în care unul dintre ei şi-a încasat acţiunile la termen, şi-a cumpărat un apartament de peste 300.000 de euro cash, deci acest beneficiu l-a scăpat de grija ratelor la casă pentru 25- 30 de ani“, a spus Andrei.