Românii din străinătate au trimis acasă 3,4 miliarde de euro în 2020, cel mai ridicat nivel din UE

Autor: Adelina Mihai 15.12.2021

Cei 3,6 milioane de români care locuiesc şi lucrează oficial în străinătate au trimis anul trecut 3,4 mld. euro în ţară, marcând cel mai ridicat nivel al remitenţelor din rândul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, arată datele Eurostat.

Pentru prima dată din 2011 încoace, anul trecut banii trimişi de românii din străinătate acasă  - 3,4 mld. euro – au depăşit nivelul investiţiilor străine directe – de 3 mld. euro.

„Există o probabilă tendinţă de accentuare a ceea ce noi numim antreprenoriat transnaţional. Este posibil ca pandemia să fi grăbit planurile românilor din străinătate care voiau să îşi deschidă o afacere în ţară“, a spus  profesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de sociologie şi asistenţă socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.