Din 20 decembrie, One United Properties distribuie investitorilor 4 acţiuni gratuite la fiecare 5 acţiuni deţinute. „În paralel, dorim să conservăm modelul de distribuţie semestrială a dividendelor”

Autor: Roxana Rosu 15.12.2021

One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din România, va distribui pe 20 decembrie acţionarilor titluri gratuite în proporţie de 4 acţiuni noi ONE pentru fiecare 5 acţiuni deţinute.

Acţiunile gratuite vor fi acordate acţionarilor care deţin acţiuni ONE la data de înregistrare 16 decembrie 2021.

„Încă de la prima operaţiune de majorare a capitalului One United Properties efectuată în 2017, am incorporat întotdeauna primele de emisiune in capitalul social.

Totodată, având în vedere potenţialul incredibil de dezvoltare al sectorului imobiliar din România, dar şi de peste hotare, suntem dedicaţi păstrării politicii noastre de dividende orientate spre creştere, care încorporează atât distribuţia de numerar, cât şi acordarea de acţiuni gratuite. Ne menţinem astfel politica de dividende conform căreia vom distribui acţionarilor până la 35% din profitul brut consolidat, restul capitalului fiind reinvestit în creşterea afacerii noastre. În paralel, dorim să conservăm modelul de distribuţie semestrială a dividendelor, prima plată a acestora fiind aprobată în cadrul adunării anuale a acţionarilor din luna aprilie a fiecărui an, iar cea de-a doua fiind supusă aprobării acţionarilor în a doua jumătate a anului. Credem că această abordare atinge echilibrul perfect între a recompensa toţi acţionarii noştri pentru contribuţia lor, menţinând în acelaşi timp accesul la capitalul necesar dezvoltării noastre,” a declarat Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.

Valoarea totală a majorării de capital social este de 228,81 milioane lei, iar compania va emite un număr total de 1,14 miliarde acţiuni ordinare noi, cu valoarea nominală de 0,20 lei pe acţiune.

Capitalul utilizat pentru această operaţiune provine din încorporarea a aproximativ 80% din primele de emisiune rezultate în urma IPO-ului pe care One United Properties l-a derulat în perioada 22 iunie – 2 iulie 2021.

În urma operaţiunii, capitalul social al One United este de 514,8 milioane lei, împărţit în 2,5 miliarde acţiuni.

Acţiunile companiei au debutat la BVB pe 12 iulie 2021, iar din 20 septembrie 2021 sunt incluse în indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide 19 companii listate la BVB. Pe 20 noiembrie 2021, FTSE Russell a anunţat că acţiunile ONE vor fi incluse începând cu 20 decembrie 2021 în indicele FTSE Russell pentru pieţele emergente, FTSE Global All Cap.