Fady Chreih, CEO Regina Maria: Digitalizarea oferă echipelor medicale oportunitatea să rămână la curent cu noile tendinţe, tehnologii şi tratamente medicale

Ziarul Financiar 16.12.2021

Domeniul medical este, poate, ultimul sector de activitate care va fi profund perturbat de digitalizare. Sigur că digitalizarea este o evoluţie necesară, iar în România sistemul privat este cel care adoptă cel mai repede noile tehnologii. Digitalizarea este şi unul dintre pilonii noştri strategici şi o modalitate prin care oferim pacienţilor control deplin cu privire la modul în care pot avea grijă de sănătatea lor. În prezent, totul poate fi făcut online: de la programare, pe care pacientul o poate efectua singur, alegând clinica şi medicul dorite, până la consultaţie, care se poate întâmpla în Clinica Virtuală, plata şi salvarea rezultatelor investigaţiilor în dosarul medical electronic.

Ne adaptăm unei lumi tot mai volatile, asistăm la o regândire şi o reaşezare a societăţii, cu un efect implicit asupra mediului de business. Vedem o raportare tot mai mare la valori, ceea ce este foarte bine, pentru că avem şansa să dezvoltăm companii pe baze mult mai solide şi mai încărcate de sens. Angajaţii caută un job care să răspundă şi acestei nevoi de sens, unde munca lor să aibă un impact concret în societate. Iar asta obligă şi companiile să fie mai responsabile şi să se implice cu adevărat în comunităţile din care fac parte.

Cel mai mare impact (asupra businessului – n.red.) este dat de modul în care echipele medicale vor fi pregătite să facă faţă transformării erei digitale în medicină, suprapusă cu medicina personalizată. Un detaliu de context: în fiecare an apar peste 200.000 de noi articole ştiinţifice medicale, într-o viteză nemaiîntâlnită până acum. Digitalizarea oferă echipelor medicale oportunitatea să rămână la curent cu noile tendinţe, tehnologii şi tratamente medicale.

Digitalizarea este unul dintre pilonii strategici în care investim constant de câţiva ani şi care a fost accelerată în contextul pandemiei. Pot spune că la momentul actual suntem cel mai digitalizat furnizor medical din România şi din regiune. Mă refer nu doar la instrumentele pe care pacienţii noştri le au la dispoziţie – aplicaţie de mobil, programări online, Clinică Virtuală, ci şi la modul în care pot interacţiona medicii noştri. Colegi din Bucureşti pot discuta cazuri complexe cu colegi din Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca sau Târgu-Mureş.

Noile tehnologii facilitează lucrul în echipe medicale multidisciplinare, iar asta se reflectă în calitatea actului medical şi a tratamentului primit de pacienţi. În plus, avem câteva programe-pilot prin care testăm integrarea platformelor noastre electronice cu cele ale unor mari angajatori din România, care deţin abonamente medicale la Regina Maria. Creăm fluxuri noi care fac mai accesibile serviciile de medicina muncii şi uşurează munca specialiştilor de HR.

Un alt domeniu care ne preocupă şi în care vom creşte investiţiile în următorii ani este sustenabilitatea. Prin sustenabilitate mă refer nu doar la impactul asupra mediului, ci mai ales la cum putem contribui la dezvoltarea societăţii româneşti. Iar aici am identificat două zone care reies atât din valorile noastre ca organizaţie, cât şi din nevoile societăţii: educaţia – atât cea clasică, şcolară, cât şi cea medicală, pentru prevenţie, dar şi accesul la servicii de sănătate pentru categoriile defavorizate. Cele două merg mână în mână, pentru că un popor educat va fi un popor sănătos.

Nu poţi avea sănătate fără educaţie. De aceea, investim în accesul la educaţie de calitate pentru copiii din comunităţile vulnerabile şi, în acelaşi timp, ne ocupăm de profesionalizarea continuă a generaţiilor viitoare de medici şi asistenţi medicali, prin Surgical Training Institute, Academia Europeană de Asistenţi Medicali, Clubul Regal al Medicilor, burse oferite studenţilor la medicină şi alte iniţiative strategice care se regăsesc în planurile noastre pe termen lung.