Ministerul de Finanţe a împrumutat joi de la bănci 228 milioane lei într-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2036, la o dobândă anuală de 5,32%, şi a respins ofertele primite pentru o licitaţie de certificate de trezorerie

Autor: Roxana Rosu 16.12.2021

Ministerul de FInanţe a împrumutat joi de la bănci 228 milioane lei într-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2036, la o dobândă anuală de 5,32%.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Valoarea totală a cererii a fost de 444 milioane lei, din care ofertele necompetitive au fost 79 milioane lei, iar cele competitive 365 milioane lei.

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu178 milioane lei..

Rata cuponului a fost de 4,25% , iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare 5,32%.

Tot joi, ministerul a respins ofertele primite la a doua licitaţie, de certificate de trezorerie cu discont, considerându-le la un nivel neacceptabil al randamentului.

Emisiunea de certificate a avut o valoare nominală de 200 milioane lei şi cererea totală venită din partea băncilor a fost de 141 milioane lei.