Afaceri de la zero. Cristina Codiţă a renunţat la jobul din multinaţională şi acum produce parfum şi balsam pentru haine într-o fabrică din apropierea Bucureştiului, sub brandul Cashmere Aroma

Autor: Alexandra Matei 17.12.2021

Gama de produse este formată din 16 arome, structurate pe trei categorii de parfumuri: fresh, florale şi orientale Totodată, ea se împarte în două subcategorii, standard şi premium Preţurile sunt cuprinse între 29 şi 39 de lei şi includ o sticlă de parfum şi una de balsam.

Cristina Codiţă, fostă angajată într-o multinaţională, a păşit pe drumul antreprenoriatului, în urmă cu un an şi jumătate, iar în septembrie anul acesta a creat brandul Cashmere Aroma, sub care produce parfum şi balsam pentru haine într-o fabrică din localitatea Joiţa, aflată în apropierea Bucureştiului.

Antreprenoarea a pornit la drum cu o investiţie de circa 20.000 de euro din surse proprii, iar în două luni a ajuns de la 200 de comenzi la 2.500.

„Cashmere Aroma este un proiect pe care îl avem în plan de aproape doi ani de zile. Anul acesta ne-am făcut curaj să îl demarăm. Mai exact, am început în septembrie şi prin acest proiect ne-am dorit să creăm un balsam de rufe extrem de parfumat, dar la care clientul să aleagă cât de mult îşi dozează. Astfel, am venit cu un balsam fără parfum şi cu parfumul de rufe ataşat. Producţia este realizată de noi,  avem o mică fabrică, de 200 de metri pătraţi, în localitatea Joiţa, la 10 kilometri de Bucureşti. Businessul l-am început în apartamentul propriu şi am pornit de la 200 de comenzi în septembrie, iar în noiembrie am ajuns la 2.500 de comenzi“, a povestit fondatoarea businessului.

Cea mai mare parte din materia primă folosită pentru realizarea parfumului de rufe este importată din Spania şi Italia.

Procesul de producţie este unul simplu, explică Cristina Codiţă, întrucât se foloseşte parfumul pur în concentraţie foarte mare, la care se adaugă diferiţi solubilizanţi, în aşa fel încât să se producă o diluare prin apă pentru ca parfumul să rămână în ţesătură. Ea menţionează că nu se folosesc coloranţi adăugaţi, pentru a nu exista un risc de pătare.

Gama de produse este for­mată din 16 arome, struc­tu­rate pe trei categorii de par­fumuri: fresh, florale şi orientale.

De asemenea, aceasta este împărţită şi în alte două subcategorii şi anume parfumuri stan­dard, care cuprind arome clasice şi par­fumuri premium, inspirate din parfumeria fină.

„Am încercat să structurăm gama de produse astfel încât să acoperim toate nevoile de miros. Parfumurile de rufe inspirate din parfumuri de corp pe care le folosim în viaţa de zi cu zi au fost elementul nostru de noutate“, a adăugat antreprenoarea.

Produsele Cashmere Aroma se aplică exact ca un balsam de rufe normal, explică aceasta, în cuva pentru balsam a maşinii de spălat. Parfumul de rufe nu are proprietatea de a catifela sau proteja ţesătura, astfel că el se foloseşte împreună cu balsamul simplu, fără colorant sau aromă şi se recomandă o cantitate de 5 mililitri per spălare.

Parfumul şi balsamul se vând online, prin intermediul site-ului, iar preţurile încep de la 29 de lei pentru gama standard şi ajung la 39 de lei, în cazul gamei premium. Mai mult, fiecare parfum, ambalat în sticle de 200 de mililitri, vine însoţit de balsamul simplu la un litru.

În prezent, susţine Cristina Codiţă, produsele Cashmere Aroma sunt prezente doar într-un magazin de tip cash&carry. Intrarea în supermarketuri este încă dificilă, menţionează ea, deoarece brandul se află la început.

Totuşi, spune aceasta, capacitatea de producţie din prezent, de 1.000 de unităţi pe zi, ar putea permite intrarea în reţele mari de magazine.

Un alt segment pe care activează businessul este reprezentat de zona spălătoriilor ecologice.

Produsele sunt livrate în toată ţara, iar în viitorul apropiat, antreprenoarea îşi propune să înceapă şi livrările internaţionale. Aceasta afirmă că există deja cerere din ţări ca Franţa, Italia şi Spania.

Media de vârstă a celor care cumpără produsele Cashmere Aroma este 25-40 de ani, iar clientela este formată, în mare parte, din persoane înclinate către îngrijire personală, skin care, make-up, care au un venit mediu. „Dezvoltând gama premium, am dus produsul către un public tânăr, tocmai pe seama faptului că nu miroase ca un balsam de rufe standard.“

Cel mai cerut produse este parfumul Rouge, menţionează ea, care a avut o notorietate foarte mare pentru că este identic cu un parfum de corp foarte cunoscut. Este un parfum lemnos, oriental, unisex, explică aceasta.

La finalul unui an întreg de funcţionare, antreprenoarea estimează că cifra de afaceri va ajunge la 400.000 de euro.

Aceasta îşi propune să schimbe permanent aromele, astfel încât să se potrivească sezonului şi stării de spirit din perioada respectivă. Ea spune că a luat în calcul o schimbare a gamei de produse de trei ori pe an, păstrând aromele cele mai cerute.

De asemenea, se lucrează şi la alte tipuri de produse, cum ar fi spray-ul textil şi detergentul.

Businessul funcţionează, în momentul de faţă, cu doi angajaţi, însă Cristina Codiţă spune că va mări echipa imediat ce se va simţi această nevoie.

Pentru ea, nu a fost uşor să ia decizia de a îşi începe propriul business. Experienţa de peste 10 ani din multinaţională a creat sentimentul de apartenenţă, iar începutul unui noi capitol, antreprenoriatul, a fost destul de greu, întrucât a însemnat construirea unui proiect pe cont propriu.

Totuşi, antreprenoarea spune că ar putea să o ia oricând de la capăt.

„Cashmere Aroma este proiectul meu de suflet, pornit de la zero. Când spun de la zero, mă refer la faptul că am pornit de la a face şi a alege ambalajul, la etichetă şi la testarea a 200 de arome, până când reuşim să alegem 16. Este o provocare pe care aş repeta-o de 1.000 de ori“, a mai spus aceasta.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.