Specialiştii din sănătate lansează un avertisment sumbru: Variantele Omicron şi Delta ar putea crea un virus mai periculos

Autor: Petru Mazilu 17.12.2021

Specialiştii avertizează că variantele Omicron şi Delta ar putea crea un virus cu transmisibilitate crescută şi patogenitate mai mare. Acest lucru s-ar putea întâmpla în scenariul în care Omicron nu reuşeşte să înlocuiască Delta şi variantele vor circula în paralel.

„În momentul de faţă, întrebarea cheie este dacă Omicron va înlocui Delta. Cocirculaţia lor ar crea un risc real de recombinare, din care poate rezultă un virus cu transmisibilitate crescută şi patogenitate mai mare”, avertizează Cristian Apetrei, virusulog român stabilit în SUA.

Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh-SUA a analizat cercetările făcute în cadrul unei şcoli de medicină din Hong Kong. Studiul a măsurat potenţialul replicativ al Omicron comparativ cu Delta şi Wuhan.

Cecetătorii asiatici au aflat că Omicron „replică de 70 de ori mai rapid în bronhii comparativ cu Delta şi Wuhan, ceea ce explică transmisibilitatea fenomenală a virusului”.

În schimb, în alveole, Omicron „replică de 10 ori mai puţin eficient decât Delta şi Wuhan, ceea ce probabil sugerează o infecţie mai puţin patogena, adică o boală mai puţin severă”.

Cristian Apetrei mai spune că rezultatele studiului din Hong Kong trebuie privite cu o oarecare reţinere, deoarece severitatea unei boli nu este determinată doar de replicarea virusului, ci şi de răspunsul organismului la infecţie

De asemenea, autorii asiatici subliniază că o infecţie care o capacitate de transmitere excepţională (ca Omicron) poate avea un impact masiv asupra sistemelor de sănătate chiar dacă virusul este în sine mai puţin patogenic.