Microsoft Tech Day – unul dintre cele mai importante evenimente tech pentru accelerarea transformării digitale din România, la a 5-a ediţie

Autor: Publicitate 17.12.2021

Peste 1.300 de profesionişti şi lideri din domeniul IT – printre care dezvoltatori de software, administratori de baze de date, analişti sau experţi în domeniul de data science – s-au înscris la cea de-a cincea ediţie a Microsoft Tech Day. Desfăşurat la finalul lunii noiembrie, evenimentul a abordat teme şi subiecte din transformarea digitală, managementul şi analiza de date, utilizarea infrastructurii şi a resurselor din cloud şi a soluţiilor de inteligenţă artificială sau machine learning. Toate înregistrările sesiunilor desfăşurate în cadrul ediţiei de anul acesta, pe parcursul celor 2 zile, pot fi accesate din pagina evenimentului.

Industria IT românească trăieşte o poveste de succes: se află într-o continuă expansiune şi se preconizează că, în următorii câţiva ani, ar putea ajunge la 10% din PIB, creând premisele ca România să devină un hub de digitalizare nu doar regional, ci poate chiar unul recunoscut la scară globală. Rolul specialiştilor în IT (în special al dezvoltatorilor de software) precum şi valorificarea şi maximizarea atuurilor unice de care dispune România (a doua cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est; a doua cea mai mare populaţie de dezvoltatori din regiune; un ecosistem format din peste 30.000 de start-up-uri şi companii IT) devin cu adevărat esenţiale.

În acest context, Microsoft Tech Day a evidenţiat resursele şi oportunităţile pentru a amplifica impactul pozitiv real al digitalizării pe plan naţional. Pe parcursul celor două zile, participanţii au luat parte la sesiuni de training şi networking şi au explorat cele mai noi tehnologii şi instrumente de inteligenţă artificială, machine learning sau analiză de date alături de cei 16 speakeri prezenţi la eveniment, descoperind noi căi de valorificare a potenţialului imens pe care îl are tehnologia pentru a crea noi experienţe.

Pe scena evenimentului au urcat atât reprezentanţi ai Microsoft, cât şi ai partenerilor companiei.  Prezentarea Alexandrei Ciortea - Principal Program Manager R&D Azure Data, Microsoft - a tratat migrarea sistemelor de baze de date din SQL Server în cloud, cu Azure, iar Ciprian Jichici - General Manager, Genisoft şi Chief Data Scientist, Solliance – a vorbit despre operaţiunile de DevOps pentru aplicaţiile ce folosesc machine learning, unde versionării codului se adaugă complexitatea versionării seturilor de date folosite. Tot în prima zi a evenimentului, Daniel Bălăceanu, Head of Products în cadrul Druid, a prezentat studii de caz în interpretarea limbajului natural şi detecţiei sentimentelor în conversaţie scrisă sau a procesării audio şi recunoaşterii vorbitorului în limbaj vorbit, împreună cu provocările de securitate şi protecţia datelor care vin cu folosirea acestei noi interfeţe om-maşină.

Cea de-a doua zi a evenimentului a fost dedicată dezvoltatorilor de software, când  Radu Vunvulea - Group Head of Cloud în cadrul Endava şi Microsoft Regional Director - a susţinut o sesiune aplicată despre implementarea securităţii aplicaţiilor şi a mediilor de dezvoltare încă din timpul procesului de creaţie, iar  Alex Mang – CEO Key Ticket Solutions şi Microsoft Regional Director - a continuat apoi cu un workshop de implementare simplificată a microserviciilor în aplicaţii native în cloud, folosind .NET şi sisteme de runtime distribuit (DAPR).

Acestea sunt doar câteva dintre subiectele discutate pe parcursul celor două zile ale evenimentului, considerat la nivelul industriei unul dintre cele mai importante din România. Radu Vunvulea apreciază că Microsoft Tech Day este „o oportunitate ideală pentru specialiştii în domeniu, deoarece aceştia pot descoperi astfel noi scenarii de utilizare a tehnologiei”. „Microsoft Tech Day este una dintre puţinele ocazii în care participanţii pot afla despre soluţii care răspund nevoilor lor chiar de la creatorii acestora”, a adăugat Radu Vunvulea. Totodată, Ion Dinică, Senior Software Engineer în cadrul UiPath, subliniază faptul că, pentru al cincilea an consecutiv, evenimentul a adus în prim-plan teme actuale, aplicate şi provocări importante, de un real interes pentru participanţi.

Compania Microsoft îşi propune să ducă tradiţia Tech Day mai departe, aducând în atenţia comunităţii de business şi ecosistemului de specialişti în IT din România premisele unui viitor digital mai bun pentru toată lumea, obiectiv susţinut prin viziunea companiei de a sprijini fiecare persoană şi organizaţie din lume să realizeze mai mult cu ajutorul tehnologiei.