Opinie Alin Neacşu, director Corporaţii Mari, Raiffeisen Bank: „Componenta de sustenabilitate a unei companii va fi un element esenţial de luat în calcul în analiza băncilor pentru finanţare“
Când ne gândim la sustenabilitate, reciclare sau economie circulară, vorbim de o schimbare de paradigmă în modul în care întreaga industrie face sau va face business.
Toţi stakeholderii implicaţi - investitorii, finanţatorii, angajaţii, clienţii, furnizorii - se uită deja foarte atent la modul în care o companie integrează în strategia sa de dezvoltare aspectele legate de mediu, impactul social şi guvernanţa. Acest proces s-a accelerat în ultimul timp, odată cu noile reglementări europene: taxonomia UE, ce stabileşte criterii clare în ceea ce priveşte încadrarea unor activităţi ca sustenabile, obligaţia de raportare sustenabilă CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive - engl.), dar şi fondurile europene considerabile, alocate cu precădere pentru această transformare indică în mod clar direcţia în care se îndreaptă economia lumii.
Componenta de sustenabilitate a unei companii va fi un element esenţial de luat în calcul în analiza băncilor pentru finanţarea oricărui proiect.