Trafic intens la graniţe: Aproape 170.000 de persoane au trazitat frontiera în 24 de ore

Autor: Cosmin Pirv 19.12.2021

Aproape 170.000 de persoane au tranzitat în ultimele 24 de ore punctele de trecere a frontierei, a informat duminică Poliţia de Frontieră.

În ultimele 24 de ore, punctele de frontieră din întreaga ţară au fost tranzitate de aproximativ 168.300 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 48.500 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 120.000 persoane cu 33.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 48.300 persoane cu 15.500 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate frontiere au fost cea cu Ungaria - aproximativ 92.700 de persoane şi 32.400 de mijloace de transport, frontiera aeriană - aproximativ 43.000 de persoane şi frontiera cu Moldova - aproximativ 12.000 de persoane şi 4.500 de mijloace de transport.

„Comparativ cu o zi din luna noiembrie, când prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, in medie, aproximativ 90.000 persoane, cu peste 32.000 mijloace de transport, se constată o creştere de peste 80% a traficului de persoane. În aceeaşi medie zilnică din luna noiembrie, pe sensul de intrare au fost aproximativ 50.000 persoane cu 17.000 mijloace de transport, constatându-se astfel că în ultimele 24 de ore a fost înregistrată o creştere a traficului de persoane pe acest sens de 140%. Comparând aceleaşi perioade, la frontiera cu Ungaria, numărul persoanelor care s-au prezentat la intrarea în ţară (aproximativ 45.000) s-a triplat”, a transmis Poliţia de Frontieră.

În continuare, poliţiştii recomandă şoferilor tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să se evite apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea:

-pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula,
-pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany, PTF Sacuieni
-pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea - Csengersima
-pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad.

Totodată, poliţiştii de frontieră anunţă că după realizarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, în punctele de trecere a frontierei terestre, participanţii la trafic sunt preluaţi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică aflaţi în puncte pentru efectuarea triajului epidemiologic.

Poliţia de Frontieră anunţă că şi-a adaptat misiunile de supraveghere şi control pentru reducerea timpului de aşteptare şi fluidizarea traficului, fiind dispuse măsuri de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv suplimentarea arterelor de control în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc staţii mobile.