Băncile din România au acordat populaţiei şi companiilor credite noi în valoare de 91 mld. lei în primele zece luni din 2021, plus 34,6%. În octombrie, viteza de creştere a creditului neguvernamental a fost de 13,5% an/an, maximul ultimilor 12 ani

Autor: Cristina Bellu 20.12.2021

Băncile au acordat credite noi în valoare de 90,75 miliarde lei în primele zece luni din 2021, cu 34,6% mai mult comparativ cu nivelul creditelor noi accesate de populaţie şi companii în perioada similară a anului trecut, de 67,42 miliarde lei, notează o analiză realizată în cadrul campaniei #Dreptullabanking, pe baza datelor BNR.

În această perioadă, creditarea a fost impulsionată de creditele accesate de companii, ponderea acestora fiind de 53,75%, în timp ce populaţia a contractat 46,25% din volumul creditelor noi.

“Se observă un apetit mai mare pentru creditele în lei, ceea ce înseamnă diminuarea riscului valutar pentru cei care au luat împrumuturi. Astfel, în primele zece luni din 2021, ponderea împrumuturilor noi în lei în total credite este de 82%, creditele în euro reprezintă 15,90%, restul fiind împrumuturi în dolari”, menţionează analiza #Dreptullabanking.

La finalul lunii octombrie, soldul creditului neguvernamental s-a cifrat la 317 miliarde lei, în creştere cu 0,8% în ritm lunar, aceasta fiind o viteză de creştere mai redusă faţă de nivelul înregistrat în luna septembrie. Ponderea creditelor acordate în monedă naţională este de 71,7% din soldul creditului neguvernamental.

În acelaşi timp, în octombrie, viteza de creştere a soldului creditului neguvernamental a fost de 13,5% în ritm anual, marcând cea mai mare viteză de creştere a creditării economiei reale din ultimii 12 ani.

Astfel, după anul 2009, băncile au acordat cel mai mare volum de credite noi către populaţie şi companii în acest an.

Industria bancară din România asigură, datorită specificului activităţii sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.