Petre Sopa, fost director general şi acţionar minoritar al Prefera Foods din Alba, este numit director comercial al producătorului de îngheţată Alpin 57 Lux

Autor: Florentina Niţu 21.12.2021

Food Union, acţionarul majoritar (96%) al producătorului de îngheţată Alpin 57 Lux din judeţul Alba, l-a re­cru­tat în funcţia de director co­mercial pe Petre Sopa, care are o experienţă de peste două decenii în FMCG şi a condus timp de cinci ani din funcţia de director general producătorul de con­serve Prefera Foods, tot din ju­deţul Alba, unde a fost şi acţionar mi­no­ritar (3%). Recent, grupul a numit-o şi pe Mihaela Cuturescu în funcţia de CEO în locul lui Bastian Konzelmann, care s-a orientat spre antreprenoriat.

„Este o nouă provocare şi, tot­oda­tă, o ocazie excelentă să explorez mai îndeaproape o piaţă mare, foarte competitivă, cum este piaţa de îngheţată. Am găsit aici un portofoliu aflat în plină dezvoltare care va fi pus în valoare printr-o nouă strategie co­mercială care va avea ca prim obiec­tiv dezvoltarea distribuţiei numerice şi ponderate, creşterea vizibilităţii grupului în România, dar şi creşterea cotei de piaţă în următorii ani“, a spus Petru Sopa, noul directorul comercial al Alpin 57 Lux.