CITR are un nou CEO: Paul Dieter Cîrlănaru preia conducerea companiei de la Andra Caragea, care devine COO al Impetum Group

Autor: Roxana Rosu 21.12.2021

CITR, parte a Impetum Group, l-a numit pe Paul Dieter Cîrlănaru, anterior Senior Partner, în funcţia de CEO, în locul Andrei Caragea, care devine COO la nivel de grup.

„În strategia noastră, un rol esenţial îl ocupă inovaţia, prin diversificarea soluţiilor şi serviciilor pe care le oferim, dar şi prin modul în care evoluează profesioniştii din echipele noastre. CITR se adaptează pieţei şi creează produse noi pentru companiile în distress, astfel că dezvoltarea noastră în perioada următoare se va baza pe nevoile din mediul de business şi ale creditorilor. Un studiu pe care îl facem an de an asupra companiilor de impact din România arată că peste 6000 de companii de impact sunt în distress şi nu apelează la soluţii pentru restructurare, ceea ce înseamnă şi faptul că produsele existente pe piaţă nu sunt suficiente pentru acestea. Scopul nostru rămâne în continuare identificarea şi salvarea valorii din companii prin proiecte de insolvenţă şi restructurare cu impact în economia românească, contribuind şi la misiunea Impetum Group, din care facem parte’, spune Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.