Un studiu London Economics vine cu o perspectivă nouă: taxa per ambalaj în Sistemul Garanţie-Returnare să fie variabilă în funcţie de cantitate, nu unică

Autor: Alina-Elena Vasiliu 23.12.2021

♦ Studiul London Economics arată că, în primii trei ani de implementare a sistemului, ratele de returnare a ambalajelor sunt mai mari cu până la 8-9% în cadrul unui sistem de garanţie-returnare cu valoare variabilă a garanţiei faţă de un SGR cu cuantum fix.

Consumatorii ar putea să se îndrepte către ambalaje de plastic cu volum mai mare, în detrimentul dozelor de aluminiu pentru băuturi, odată cu intrarea în vigoare a Sistemului Garanţie-Returnare (SGR), în condiţiile în care garanţia va fi una fixă pentru orice tip de recipient, indiferent de cantitate şi material. Este concluzia unui studiu realizat de London Economics, o companie de cercetare economică şi analiză de politici publice, comandat de Asociaţia Alucro.

Astfel, într-un sistem cu garanţie fixă cum este cel propus în România, unde pentru sticlele PET medii şi mari se va percepe aceeaşi garanţie – de 50 de bani – ca în cazul dozelor de aluminiu individuale, consumatorii vor avea tendinţa să înlocuiască pachetele de doze de aluminiu, care pot avea mai puţin de 500 de mililitri, cu sticle PET mari pentru a cumpăra aceeaşi cantitate de băutură plătind o garanţie cumulativă mai mică şi diminuându-şi astfel considerabil pierderea în caz de nereturnare. Există, aşadar, riscul ca un SGR cu garanţie fixă să crească numărul amblajelor de plastic în România, spun reprezentanţii London Economics. Situaţia ar fi diferită dacă valoarea garanţiei pentru PET-urile medii şi mari ar fi mai mare.