Certificatul verde, cea mai discutată lege la sfârşit de an. Cum ar putea funcţiona documentul

Autor: Georgiana Mihalache 24.12.2021

Despre introducerea certificatului verde vorbesc aleşii din Parlament încă din luna noiembrie Trecerea legii privind certificatul verde este în continuare amânată de parlamentari.

Introducerea certificatului verde care atestă vaccinarea împotriva COVID-19, trecerea prin boală sau testul negativ este subiectul fierbinte din sănătate la sfârşit de an, în condiţiile în care premierul Nicolae Ciucă a anunţat că până la finalul lui 2021 legea va trece prin Parlament.

Documentul a atras şi critici, mai ales că în forma iniţială ar urma să fie obligatoriu şi la locul de muncă. Cum urmează să fie implementat certificatul verde?

Certificatul verde poate fi descărcat de pe site-ul certificat-covid.gov.ro, iar persoanele care s-au vaccinat, au trecut prin boală sau au făcut un test care a ieşit negativ pot să îl genereze direct din platformă. În acest moment, certificatul verde poate fi folosit în călătorii, în cazul statelor care cer acest document, dar şi pentru a intra în malluri, de exemplu. Discuţiile privind legea certificatului verde urmăresc obliga­tivitatea acestui act şi la locul de muncă, atât la stat, cât şi la privat. Sunt peste 5 milioane de salariaţi în România. În ceea ce priveşte datele de vaccinare, 7,7 milioane de români s-au vaccinat. Autorităţile nu au însă date privind statutul de salariat sau nu al persoanelor deja imunizate.