Mutare strategică: CTP cumpără depozitele Mobexpert de la Tg. Mureş amplasate în Parcul Industrial de lângă aeroport
CTP, cel mai mare dezvoltator şi proprietar de centre industriale şi logistice de pe piaţa locală, care deţine circa 2 milioane mp de spaţii industriale, a cumpărat de la Dan Şucu proiectul Mobexpert din Târgu Mureş, potrivit datelor CTP.
Proiectul este amplasat în Parcul Industrial Mureş de lângă Aeroportul Internaţional Tg. Mureş, are o suprafaţă de 25.000 mp şi include atât depozitare cât şi producţie.
Tranzacţia este una de tip “sale&lease-back”, similară celei încheiate anul trecut tot între CTP şi Mobexpert – în noiembrie 2020 CTP a cumpărat depozitele Mobexpert de la km 23 de pe A1 Bucureşti-Piteşti Anul trecut Dan Şucu, proprietarul Mobexpert declara că a decis vânzarea depozitelor de pe A1 pentru a investi în Mobexpert. Depozitele de la km 23 au fost construite în 2009, în 2016. De această dată, pe lângă depozite, CTP a cumpărat şi clădirea unde se află o unitate de producţie a Mobexpert.