Trei din zece medicamente fără reţetă şi suplimente cumpărate de români sunt produse local

Autor: Georgiana Mihalache 30.12.2021

♦ Medicamentele fără reţetă (OTC) şi suplimentele alimentare au avut un trend de creştere în coşul de cumpărături al pacienţilor români, în special în ultimii ani. ♦ Pandemia de COVID-19 a accelerat vânzările la vitamine.

Ponderea medicamentelor fără reţetă şi a suplimentelor alimentare produse de fabricile locale a scăzut în ultimii ani, de la 38,1% în 2017, la 37,2% în 2020 şi chiar sub acest nivel în primele şapte luni din 2021, potrivit companiei de cercetare de piaţă Cegedim. Restul sunt importuri.

Deşi în ceea ce priveşte volumele, producătorii locali au mai bine de o treime din total în retail, în vânzări procentul este de doar 24%, ceea ce înseamnă aproape 1,5 mld. lei anual, raportat la o piaţă anuală de 6 mld. lei.

În cazul medicamentelor fără reţetă şi a suplimentelor alimentare, preţul nu este stabilit de autorităţi, astfel încât în ultimii ani au reprezentat o piaţă cu potenţial pentru companii, atât producători locali, cât şi firme internaţionale.