Sorin Pâslaru, ZF: 10 întrebări pentru 2022

Autor: Sorin Pâslaru 02.01.2022

2022 este în al şaisprezecelea an de când România este membră a Uniunii Europene, dar progresul care ar fi trebuit să se arate încă întârzie.

Pe hârtie, PIB-ul României este la 12.000 euro/capita, de trei ori mai mare ca în 2007, însă jumătate din locuinţe nu au acces la utilităţi complete, iar marile oraşe pătimesc din cauza infrastructurii de energie şi transport putrede.

Deficitele comerciale şi bugetare însoţesc permanent evoluţia economiei. Aşteptata construcţie a unei economii de jos în sus – abatoare, depozite de legume/fructe, fabrici de lapte, de îngheţată, de săpun sau pastă de dinţi - întârzie.

Cum nici de sus în jos n-a mai venit nimic, rezultatul a fost depopularea masivă - 4-5 milioane de români plecaţi, mai ales din mediul rural. Nici pentru tinerii merituoşi linia orizontului nu este clară, aşa că cei mai mulţi caută scăparea la Londra sau Amsterdam.

Singurii supravieţuitori sunt bugetarii, mai ales cei din structuri aflate în subordinea directă a Parlamentului, fără constrângerile bugetare generale.

Instituţiile publice din România s-au înmulţit an de an. În loc să avem autostrăzi, spitale moderne, campusuri şcolare şi căi ferate de mare viteză avem companii naţionale, agenţii de monitorizare, autorităţi de evaluare a calităţii educaţionale şi a calităţii serviciilor din spitale. Fiecare spune că îşi face treaba: BNR, ASF, ANPC, ANRM, ANCOM, ANMCS, ARACIS..., dar inflaţia este la 10%, falimentul City lasă pagube în asigurări de 500 milioane de euro, iar calitatea în educaţie şi servicii de sănătate este departe.

Parlamentul este decor. Nimeni nu dă raport trimestrial cum cheltuie banii publici şi cu ce rezultate. Ca în feudalism, la stat fiecare are propriul domeniu pe care nimeni nu poate interveni că afectează interesul naţional. La orice scandal, la orice abuz, toţi speră că presa va scrie trei zile şi apoi uită.

La nivel local, primăriile sunt şi ele stat în stat. În comune, secretara are salariu triplu faţă de directorul şcolii, primăria are canalizare, apă şi toaletă, şcoala nu. Jumătate din primarii de comune sunt deja latifundiari şi îi găseşti zilele astea în Dubai. Cu cine să faci o ţară? 

2022 ar trebui să aducă o Românie a proiectelor monitorizate prin PNRR mai strâns decât orice alt program FMI din anii 90. Să vedem când va scutura lesa administraţia românească, neobişnuita cu tiparul de lucru: obiectiv propus, evaluări de etapă, obiectiv atins. Care obiectiv atins?

10 întrebări pentru 2022: