Cornel Amariei, fondatorul start-up-ului dotLumen, care a atras o finanţare de 9 mil. euro de la UE: Ochelarii .lumen se află în stadiul de cercetare şi dezvoltare şi sunt testaţi cu peste 200 de nevăzători

Autor: Alexandra Cepăreanu 05.01.2022

♦ Preţul unei perechi de ochelari pentru nevăzători va fi de aproximativ 5.000 de euro ♦ În cadrul start-up-ului lucrează 40 de persoane.

Start-up-ul românesc dotLumen, care dezvoltă ochelari pentru nevăzători şi care a atras la finalul anului 2021 o finanţare în valoare de peste 9 milioane de euro din partea Acceleratorului Consiliului European pentru Inovaţie (EIC), unul dintre cele mai competitive programe de finanţare la nivel european, testează produsul dedicat nevăzătorilor cu peste 200 de persoane.

„Sistemul .lumen este în cercetare şi dezvoltare, fiind testat cu peste 200 de nevăzători, implicaţi în diferite forme de testare, de la tehnologii fundamentale la produs. O să publicăm un timeline de lansare a produsului în lunile ce urmează, însă focusul acum este pe scalarea companiei”, a spus pentru ZF Cornel Amariei, CEO al start-up-ului .lumen - Glasses for the Blind.