După Afaceri, revista de lifestyle a ZF: Trei asociaţi, dintre care un manager de resurse umane la Amazon şi un fost manager de expansiune al Inditex, ţintesc să deschidă 25 de centre de sport în România

Autor: Alina-Elena Vasiliu 06.01.2022

Primele două centre Fitboxing funcţionează în clădirea City Office din sudul Bucureştiului şi în One Herăstrău Towers, în nord, ambele fiind inaugurate în august 2021.

Mariano Castineiro – director de operaţiuni resurse umane pentru zona de sud a Europei în cadrul Amazon şi Răzvan Sin – managerul care a condus pentru o perioadă procesul de expansiune a spaniolilor de la Inditex – alături de un al treilea asociat – Andrei Pîrvulescu au investit 275.000 de euro în două centre de fitboxing în Bucureşti, scrie revista de lifestyle de lux După Afaceri Premium, care apare lunar cu Ziarul Financiar.

Ţinta celor trei antrepre­nori este să ajungă la zece săli în Bucureşti în următorii patru ani. Pe termen lung, vizează 25 de astfel de centre distribuite peste tot în ţară, scanând oraşe precum Cluj-Napoca, Timi­şoara, Constanţa, Braşov sau Iaşi. Fitboxingul este o combinaţie de box şi exerciţii tip fitness.