Francisc Peli, PeliPartners: Cheia dezvoltării viitoare a României în următorii ani stă în absorbţia şi utilizarea inteligentă a fondurilor UE, într-un cuvânt în investiţii

Autor: Cristina Roşca 06.01.2022

Francisc Peli este managing partner al casei de avocatură PeliPartners, unul dintre jucătorii importanţi din piaţa de avocatură de business.

Avocatul Francisc Peli, mana­ging partner al casei de avocatură PeliPartners, afirmă că este vizibil că Europa Centrală şi de Est a recuperat semnificativ din decalajele faţă de ţările din vestul Europei în ultimii ani.

Unele state au recuperat mai repede – pentru că au intrat devreme în Uniunea Europeană – altele, cum este cazul României, mai greu, din pricina aderării târzii. La reducerea acestor decalaje a contribuit şi va continua să contribuie şi viteza de atragere a fondurilor europene şi modul în care aceste fonduri europene sunt folosite.