Dacia a crescut cu două cifre în 2022 în Franţa şi Italia, iar Sandero se pregăteşte să devină al doilea cel mai bine vândut model. În Franţa Dacia a încheiat anul cu o creştere de aproape 30 de procente, ajungând la 125.200 de unităţi şi o cotă de piaţă de 7,5%
Dacia Sandero a fost în primele 11 luni din 2021 al doilea cel mai bine vândut model auto la nivel european, cu 176.650 de unităţi, în creştere cu 18% faţă de anul anterior, când însă era comercializată generaţia anterioară, conform datelor Jato Dynamics. Astfel, în premieră, modelul Dacia produs atât în România, la Mioveni, cât şi la Tanger, în Maroc, încheie anul în top trei şi se apropie de volumele modelului Volkswagen Golf, care de foarte mulţi ani deţine titlul de cel mai bine vândut automobil la nivel european. Golf a marcat în 11 luni din 2021 o scădere de 24% a volumelor, la 191.924 de unităţi, Volkswagen fiind printre mărcile afectate de criza componentelor electronice.
În Italia, Dacia s-a clasat printre mărcile cu cele mai mari creşteri în 2021. Per total, marca autohtonă a înregistrat anul trecut aproape 61.700 de autoturisme noi înmatriculate, în creştere cu 15% faţă de 2020. Însă pe final de an, având în vedere că în noiembrie uzina a produs la capacitate maximă, creşterea din decembrie a ajuns la 30% susţinută în special de SUV-ul Duster, care a fost şi al doilea cel mai bine vândut model pe piaţa italiană. Dacia a mizat puternic în ultimii doi ani pe motorizările pe GPL, iar acestea au o cerere ridicată în Italia.