Economia SUA a produs sub 200.000 de locuri de muncă în decembrie, rata şomajului rămâne în scădere

Ziarul Financiar 07.01.2022

Economia Statelor Unite a generat doar 199.000 de locuri de muncă în decembrie 2021, un număr considerat modest, dar rata şomajului a scăzut la 3,9%, în timp ce multe companii depun eforturi pentru a găsi personal, în contextul în care multe persoane preferă să nu lucreze.

Conform datelor Departamentului Muncii de la Washington, în decembrie 2021, au fost create doar 199.000 de locuri de muncă, în scădere de la 249.000 în noiembrie şi de la 648.000 în octombrie.

Totuşi, în pofida scăderii numărului de locuri de muncă noi, rata şomajului a coborât de la 4,2% la 3,9%, în condiţiile în care în decembrie s-au angajat cu peste 650.000 de americani mai mulţi decât în noiembrie.

Companiile americane au dificultăţi în a găsi personal, întrucât multe persoane preferă să încaseze indemnizaţiile sociale disponibile în pandemie, notează agenţia Associated Press. Pe fondul personalului insuficient, salariile sunt în creştere uşoară în Statele Unite.

Analiştii economici avertizează că rata ocupaţională ar putea scădea în ianuarie şi februarie, din cauza răspândirii tulpinii Omicron a coronavirusului. Piaţa locurilor de muncă este într-o situaţie relativ bună în Statele Unite, iar încrederea cetăţenilor în economie pare să fi crescut în decembrie.