Adrian Vasilescu, BNR: Dobânda-cheie: de ce 2 şi nu 10 la sută?!…

S-au făcut trimiteri la  strategiile altor bănci centrale. Dar, sub acest aspect, poziţiile sunt accentuat diversificate. Flancul european estic, deşi  alcătuit in corpore din ţări ce au ca numitor comun  cele mai mari rate ale inflaţiei din întreaga Uniune Europeană, este împărţit în trei categorii distincte. România, singura din acest flanc cu o rată armonizată a inflaţiei sub 7 la sută, e plasată în celălalt pluton, cu Germania, Olanda şi Spania. Ţările baltice, cu rate între 7,4 şi 9,3 la sută, sunt în zona euro şi depind de politica monetară a Băncii Centrale Europene. Cehia, cu o inflaţie de sub 5 la sută, este sub media europeană. Iar Polonia şi Ungaria, cu rate mari, de 7,4 şi respectiv 7,5 la sută, au întârziat prea mult în zona dobânzilor de politică monetară apropiate de zero şi s-au trezit obligate să intre într-un galop de recuperare. Era limpede: decizia BNR avea să depindă de alte criterii.

Un reper semnificativ: miza pe rate real-negative, ceea ce înseamnă sub nivelul cotelor inflaţiei. Importante, în acest sens, sunt informaţiile  de la BCE şi de la Fed - Banca Centrală a Statelor Unite. Ambele au plecat de la o argumentaţia apropiată: inflaţia e temporară, va trece repede, în plus îşi are principalele cauze în explozia preţurilor la combustibili, gaze naturale şi energie electrică, a căror dinamică de regulă nu se lasă influenţată de politica monetară, aşa că urcând dobânda-cheie ar putea să facă mai mult rău decât bine. Dar timpul nu le-a dat dreptate. Treptat, preţurile combustibilului au început să scumpească transporturile; preţurile electricităţii şi gazelor naturale au scumpit nenumărate produse ce nu aveau impulsuri inflaţioniste. Îndeosebi alimentele şi materiile prime. Fed a schimbat macazul: a decis că începând din martie 2022 va urca dobânda-cheie, mişcare ce va fi urmată de alte două creşteri. BCE nu a înclinat încă steagul, dar voci din Consiliul Guvernatorilor s-au pronunţat public pentru o nouă strategie. Cum situaţia nu e diferită în România, devenise cert că, pe tabla de şah a anului 2022, BNR va deschide partida de politică monetară cu dobânda-cheie. Desigur, în sus!

Întrebarea era cât de sus. Unele predicţii au mizat pe plus 0,25 la sută, altele pe plus 0,50. De la începutul acestui an gruparea celor ce au pariat pe plus 0,25 la sută a devenit dominantă. Şi a câştigat!

În ring şi-a făcut apariţia însă şi un grup restrâns de analişti „nostalgici“. Un grup ce a privit în urmă, în 2008, an ce s-a sfârşit pe coama primei crize din secolul al XXI-lea, în care BNR s-a confruntat cu un puseu inflaţionist puternic. Întrebarea, pusă în dezbatere publică, ar putea să pară logică: „De ce, atunci, BNR n-a ezitat şi a ridicat dobânda-cheie deasupra ratei inflaţiei, câstigând partida, iar acum vrea să lupte cu o inflaţie tot atât de mare cu o dobândă de patru ori mai mică?”… 

Să judecăm. Într-adevăr, în 2008, în ianuarie, rata de politică monetară a BNR era de 7,50 la sută. Inflaţia a înaintat grăbită până la rata anuală de 7,26 la sută la sfârşitul   lui ianuarie, apropiindu-se de rata dobânzii şi întrecând-o în februarie când a atins cota de 7,97 la sută. În martie ajunsese deja la 8,63 la sută. Ce a făcut BNR? A urcat dobânda: la 8 la sută în februarie, la 9 la sută în martie, la 9,75 în mai şi la 10 la sută în iulie. Inflaţia a cedat. În decembrie 2008 coborâse deja la 6,30 la sută.

Dar care era realitatea economică a României în 2008? Creşterea economică era peste potenţialul ţării, urcând cu rate de 8 la sută în 2006, de 7,2 în 2007 şi de 9,3 la sută în 2008, cele mai mari din UE, aşa că BNR nu era constrânsă să-i asigure o protecţie specială PIB-ului ţării. Rata investiţiilor era de 33 la sută, ar fi invidiat-o şi Ceauşescu. Iar în 2006, în 2007 şi în 2008 au intrat, an de an, câte 20 de miliarde de euro în România. Mulţi dintre aceşti bani n-au putut fi folosiţi nici de companiile din economia reală, nici de populaţie, fiindcă nu aveau bonităţi, aşa că BNR a salvat ţara „să nu se înece în butoiul cu miere” şi a atras banii în plus în propria sa rezerva. Totodată, urcând dobânda-cheie, a calmat inflaţia.

Care e realitatea acum? Dacă o inflaţie ajunsă la 8 la sută ar putea fi calmată cu o dobândă-cheie de 10 la sută, totul ar fi simplu. N-ar mai fi nevoie de calcule, de analize complexe, de dezbateri, de confruntări. Ar fi pus la punct un program de către Direcţia de Modelare, s-ar stabili ce dobândă să fie la o anumită rată a inflaţiei… şi asta ar fi tot. Numai că, deşi  aşteptările erau altele, datele creşterii economice sunt în scădere. Cererea agregată scade, investiţiile pierd altitudine, în timp ce soldul negativ al balanţei comerciale e tot mai mare. O dobândă-cheie nu de 10 la sută, ci numai de 2,50 - 3,00 la sută  le-ar pune si mai mult în dificultate. Cum ar pune în dificultate şi procesul de creditare, care funcţionează bine. În plus, România nu se poate singulariza într-o lume în care normalitatea înseamnă dobânzi de politică monetară cu mult sub ratele inflaţiei.

Toate aceste aspecte au fost luate în calcul de BNR. Iar în baza calculelor, a mişcat dobânda în sus. Dar nu peste 2 la sută.