Lucian Azoiţei, dezvoltatorul imobiliar Forty: În 2022 vom avea creşteri de preţuri la imobiliare. Creşterea dobânzii este atenuată de majorarea pragului pentru TVA
Majorarea dobânzii de referinţă a BNR la 2% va duce şi la scumpirea creditelor pentru achiziţia de locuinţe, însă în cazul celor noi „şocul“ va fi atenuat de intrarea în vigoare a noului prag pentru TVA-ul de 5%, majorat de la circa 90.000 de euro la 140.000 de euro de la 1 ianuarie 2022.
„Dacă băncile vor creşte dobânzile la creditele imobiliare este posibil ca pe anumite segmente ale pieţei să existe o încetinire a ritmului de vânzare, care este oricum unul foarte rapid. Însă deja pe zona aceasta, prin mărirea plafonului de TVA, guvernul a compensat cumva o eventuală gripare şi lucru care nu face altceva decât să încurajeze achiziţia de locuinţe. În concluzie nu văd nici un factor care să ducă la o scădere, la o criza sau la un factor de stres asupra zonei imobiliare“, a spus Lucian Azoiţei, CEO, Forty Management. Portofoliul Forty Management include proiectele Central District Cuza 99, Central District 4 Elemente, Central District Viitorului 134, Central District Lagoon City şi Central District Royal Suites, proiecte finalizate şi în curs de dezvoltare.