Business internaţional. FMI: Bitcoin şi acţiunile merg din ce în ce mai mult în tandem şi intensifică riscurile de contagiune de la o piaţă la alta

Autor: Eduard Ivanovici 13.01.2022

Evoluţia Bitcoin şi cea a acţiunilor marilor companiilor americane s-au apropiat tot mai mult de la începutul crizei generate de coronavirus, o astfel de corelare sugerând mai multe riscuri privind stabilitatea financiară, a avertizat Fondul Monetar Internaţional, citat de Business Insider.

„Analiza noastră sugerează că activele crypto nu se mai află la marginea sistemului financiar”, a spus FMI, subliniind că legăturile dintre dinamica Bitcoinului şi evoluţia indicelui S&P 500 au devenit mai clare decât cele dintre acţiuni şi alte clase de active, precum aurul, marile monede de schimb şi obligaţiunile de tip investment-grade. Nivelul mai mare de corelare sugerează că Bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, s-a comportat asemenea unui activ de risc, explică instituţia cu sediul în Washington DC.

Coeficientul de corelare al dinamicilor zilnice a fost de doar 0,01 între 2017 şi 2019, înaintea pandemiei de COVID-19.

Totuşi, „indicele a ajuns la 0,36 în 2020-2021 pe măsură ce activele s-au sincronizat tot mai mult, crescând şi scăzând împreună”. Volatilitatea monedei digitale, evaluată, potrivit CoinDesk, la 830 de miliarde de dolari explică aproape o şesime din volatilitatea înregistrată în timpul pandemiei de indicele S&P 500 şi aproape o zecime din variaţiile randamentelor din S&P 500.

„Ca atare, un declin brusc al Bitcoin poate <alimenta> aversiunea la risc a investitorilor şi ar conduce la o scădere a investiţiilor în pieţele de acţiuni. Efectele inverse – adică de la S&P 500 către Bitcoin – sunt, în medie, de o magnitudine similară, sugerând că sentimentul general dintr-o piaţă este transmis în cealaltă într-un mod netrivial.”

Bitcoin, Ethereum şi alte monede virtuale au prezentat un grad redus de corelare cu indicii majori de acţiuni înainte de pandemie. Însă preţurile criptomonedelor şi acţiunile americane au crescut semnificativ pe fondul unui apetit de risc mai accentuat, după ce băncile centrale din toată lumea au lansat o serie de stimulente pentru a controla impactul crizei sanitare. Deşi a scăzut cu 37% faţă de maximul atins în noiembrie 2021, Bitcoin este pe plus cu circa 17% în ultimele 12 luni.