Scădere dramatică a producţiei de gaze a OMV Petrom într-un an critic: compania a pierdut 12% din volume. Faţă de anul privatizării, OMV Petrom scoate cu 40% mai puţin gaz

Autor: Roxana Petrescu 14.01.2022

♦ Principala explicaţie ar fi declinul natural abrupt din zăcămintele mari, dar rata de scădere de 12% din 2021 este cel mai mare picaj raportat de companie de la privatizare, dublă faţă de cea din 2020 ♦ Scăderea vine în contextul în care cel mai ambiţios proiect de investiţii al companiei, perimetrul Neptun din Marea Neagră, este blocat de statul român, „salvarea“ fiind o creştere accelerată a importurilor din Rusia.

OMV Petrom, unicul pro­ducător local de pe­trol şi gaze, a ter­minat anul trecut cu o pro­ducţie totală de hi­d­rocarburi în scădere cu 11% faţă de 2020, cantităţile de gaze extrase fiind cu 12% mai mici faţă de cele din 2020.

Astfel, potrivit calculelor ZF bazate pe datele oficiale ale com­paniei, OMV Petrom a extras anul trecut, la nivel de grup, numai 3,7 de miliarde de metri cubi, cel mai mic nivel de producţie din istoria companiei. Spre comparaţie, în 2004, în anul privatizării, producţia de gaze a companiei era de 6,4 miliarde de metri cubi, potrivit rapoartelor oficiale.

În 2020, producţia de gaze la nivel de grup includea şi cantităţile extrase din Kazahstan, dar tot datele oficiale arată că acestea erau de circa 1% din producţia totală, restul fiind extras din România. În al doilea trimestru din 2021, OMV Petrom şi-a anunţat exitul din Kazahstan. Tot anul trecut, compania a transferat 40 de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum, o companie printre ai cărei acţionari se numără şi Ion Popa, fost director general al Petrom înainte de privatizarea din 2004.