Cum va fi vremea în Capitală. Meteorologii: Temperaturile sunt în creştere, vor fi reprize de vânt şi ceaţă

Autor: Petru Mazilu 14.01.2022

Meteorologii anunţă că până sâmbătă seara va fi vreme frumoasă în Bucureşti, cu temperaturi peste mediile normale din această perioadă. De asemenea, vor fi reprize de vânt şi ceaţă în special pe parcursul nopţii. 

Specialiştii spun că până sâmbătă, la ora 20.00, vremea se va încălzi.

Astfel, vineri temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar sâmbătă de 8...9 grade.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat în prima parte a zilei de vineri (în jurul a 35 km/h), apoi va slăbi în intensitate.

Noaptea vor fi condiţii de ceaţă, iar minima termică va fi de -2...0 grade.