Cea mai mare ofertă de vânzare de acţiuni la Bursa de la Bucureşti din istoria României. Ministrul Virgil Popescu anunţă că Fondul Proprietatea va lista 15% din Hidroelectrica cât mai curând posibil

Autori: Liviu Popescu , Eduard Ivanovici 17.01.2022

Un astfel de pachet ar însemna o ofertă de cel puţin 6,4 mld. lei, care va atrage şi investitori străini de calibru dar probabil ar presupune şi o listare duală Cea mai mare listare de până acum este cea a Electrica, de 1,95 mld. lei din 2014.

Pentru cea mai mare şi aşteptată listare de acţiuni la Bursa de la Bucureşti, cea a Hidroelectrica, aşa cum se pare că prinde contur pe baza afirmaţiilor Ministrului Energiei de listare a minimum 15% din pachetul de 20% al Fondului Proprietatea, următorul pas ar fi convocarea acţionarilor pentru aprobările de principiu.

„Vom vota pentru“, dă asigurări ministrul care menţionează că vrea o listare „cât de curând posibil“.

Potrivit calculelor realizate de ZF, o deţinere de minimum 15% din Hidroelectrica ar însemna o ofertă de aproxi­mativ 6,4 mili­arde de lei (1,3 mi­liarde de euro), de trei ori peste cea de 2 miliarde de lei a Electrica în 2014 şi care şi până astăzi deţine recordul de cel mai mare IPO din România. Iar o astfel de ofertă va atrage cu siguranţă atenţia in­vestitorilor străini de calibru dar ar presupune probabil şi o listare duală, precum Londra.