ASF susţine că sumele pe care City Insurance pretindea că le deţine în contul fals din Elveţia nu au fost luate în considerare în exerciţiul BSR de evaluare a activelor şi pasivelor

Autor: Mircea Nica 17.01.2022

Documentarea şi descoperirea falsului cu privire la contul pe care City Insurance pretindea că îl are la o bancă din Elveţia au fost făcute în prima parte a lui 2021 Pentru Euroins, ASF susţine că în 2021 s-au luat măsuri în momentul constatării unor aspecte de neconformitate.

City Insurance şi Euroins sunt singurii asigurători care au avut indicatorii prudenţiali cu minus în raportul BSR (Balance Sheet Review) prin care s-au evaluat activele şi pasivele a 24 de companii de asigurări de pe piaţa locală, la data de referinţă 30 iunie 2020, ceea ce înseamnă că, cel pu­ţin la City Insurance, problemele grave puteau fi dez­vă­luite încă de la jumătatea anului 2020. Cu toate acestea, Autori­tatea de Supraveghere Financiară (ASF) sus­ţine că su­mele pe care City Insurance pre­­tindea că le deţine în con­t­ul fals din Elveţia nu au fost luate în con­si­derare în exerciţiul BSR, iar în cazul Euro­ins au fost luate măsuri în momentul consta­tă­rii aspectelor de necon­for­mitate, du­pă cum au transmis repre­­zentanţii ASF pentru ZF.

„Exerciţiul BSR, care s-a desfăşurat pe par­cursul anului 2021, a ana­­lizat situaţiile finan­cia­re ale companiilor de asi­gurări participan­te având ca dată de refe­rin­ţă 30 iunie 2020. Docu­men­tarea şi desco­pe­rirea falsului cu privire la contul pe care City Insurance pretindea că îl deţine la o bancă din Elveţia au fost făcute în prima parte a anului 2021. Prin urmare, luând în considerare faptul că sumele de bani pe care City Insurance pretindea că le deţine în respectivul cont ban­car nu au existat niciodată, aceste sume nu au fost luate în con­siderare nici la data de referinţă a exerciţiului BSR, 30 iu­nie 2020. Pentru aceeaşi dată de referinţă de 30.06.2020, în cursul anului 2021 societatea City Insurance se afla deja în plan de redresare ca urmare a controlului periodic desfăşurat de ASF, având rata SCR neconformă cu prevederile legale“, susţin reprezentanţii ASF.