Producătorul ferestrelor QFort a încheiat cel mai bun an din istoria sa. Ştefan Cherciu: Consolidat, avem peste 120 de milioane de euro afaceri, iar numărul de angajaţi depăşeşte 1.500

Autor: Alina-Elena Vasiliu 17.01.2022

Rezultatele arată o creştere de 60% comparativ cu anul precedent la cifra de afaceri Antreprenorul Ştefan Cherciu spune că se bazează pe măsurile din programul Green Deal propus de Uniunea Europeană care să susţină industria de tâmplărie în toate ţările membre.

Producătorul de ferestre Casa Noastră din judeţul Dolj, deţi­nut de Ştefan Cherciu, a marcat în 2021 cel mai bun an din isto­ria sa ca cifră de afaceri şi performanţe de business.

„A fost cel mai bun an din istorie, am de­păşit pragul de 100 de milioane de euro, am ajuns undeva la 508 milioane de lei doar pe firma Casa Noastră SRL. Consolidat (îm­preună cu alte firme din grup – n. red.), avem peste 120 de milioane de euro cifră de afaceri, iar numărul de angajaţi depăşeşte 1.500“, spune Ştefan Cherciu.