Dacia a urcat cu 3% în 2021 pe o piaţă afectată de pandemie şi întreruperile de producţie

Autor: Bogdan Alecu 17.01.2022

În creştere cu 3,1 % faţă de anul precedent, vânzările totale ale mărcii Dacia au ajuns în 2021 la 537.095 de unităţi în condiţiile unei pieţe stabile dar puternic afectate de criza sanitară şi de cea a componentelor electronice. În perimetrul său de comercializare, Dacia a înregistrat o creştere a cotei sale de piaţă cu 0,1 puncte procentuale, până la 3,5%.

Creşterea vânzărilor se explică în mod special prin succesul noii game Dacia în rândurile clienţilor particulari. În 2021 Dacia a atins în Europa o cotă de piaţă record de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienţii particulari, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în rândurile acestei categorii de public.

În afara României, Dacia este marca cea mai vândută către clienţii particulari în Franţa şi se situează în Top5 în alte 9 ţări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Croaţia). În Germania, marca se află în Top10. Dacia este de asemenea lider de piaţă în Maroc.

Această performanţă este susţinută de succesul modelelor Sandero şi Duster.

Dacia Sandero a înregistrat un volum de vânzări cifrat la 226.805 de exemplare, din care aproape 90% au fost reprezentate de cea de-a treia generaţie a modelului. În 2021, pentru al cincilea an consecutiv, Dacia Sandero a fost cel mai vândut model din Europa către clienţii persoane fizice. În unele ţări, Sandero a fost chiar cel mai vândut model către toate categoriile de clienţi. În aceste condiţii, Sandero s-a situat la sfârşitul anului pe locul al doilea în clasamentul celor mai vândute modele din Europa. 

Aceeaşi tendinţă a fost valabilă şi în cazul modelului Dacia Duster, care este, din 2018, cel mai vândut SUV din Europa către clienţii particulari. Cu 186.001 unităţi comercializate în 2021 pe toate pieţele, Duster a depăşit 2 milioane de exemplare vândute de la lansarea sa în 2010.

Lansat în primăvara trecută, Dacia Spring şi-a făcut o intrare remarcată pe piaţa vehiculelor 100 % electrice cu 27.876 unităţi vândute şi peste 46.000 de comenzi la finele anului 2021. Conceput pentru a democratiza accesul la mobilitatea electrică pentru deplasările zilnice, Spring se afirmă ca un automobil urban de referinţă pe numeroase pieţe. În mod remarcabil, 80% din cei care au achiziţionat un vehicul Spring nu erau anterior clienţi ai mărcii Dacia.

Concepută pentru a răspunde aşteptărilor clienţilor, gama Dacia suscită un interes tot mai mare pentru versiunile sale cele mai bine echipate. Astfel, la nivel european, 90 % din clienţii Dacia Spring au optat pentru nivelul de finisare Confort Plus. Totodată, versiunea Stepway reprezintă 70 % din vânzările de Sandero, în timp ce 60 % dintre clienţii modelului Duster au preferat versiunea Prestige.

Preferinţa tot mai accentuată a clienţilor pentru versiunile vârf de gamă este însoţită de un alt fenomen relevant: Dacia cucereşte clienţi care anterior nu achiziţionaseră un vehicul din cadrul Group Renault, procentul acestor noi clienţi, sau „rata de cucerire”, fiind de 60 %.

Pe de altă parte, atunci când decid să îşi înlocuiască maşina cu una nouă, 75 % din clienţii Dacia rămân fideli mărcii.

În 2022 Jogger se va alătura modelelor de succes ale gamei Dacia. Noul vehicul de familie cu până la 7 locuri a fost conceput pentru a răspunde nevoilor de confort, de spaţiu şi de modularitate ale unei categorii largi de clienţi.

 

Aplicarea planului strategic anunţat anul trecut va continua cu introducerea progresivă a noii identităţi de marcă, atât în reţeaua comercială (începând din primul semestru) cât şi pe gama de modele (în ultima parte a anului).