Suedezii de la Medicover fac o nouă achiziţie şi cumpără o clinică nişată pe ginecologie din Capitală: Mediplus, un business de 2,2 mil. lei

Autor: Georgiana Mihalache 18.01.2022

Suedezii de la Medicover au anunţat o nouă tranzacţie pe piaţa medicală privată, după ce au cumpărat o clinică specializată în sănătatea femeii din Bucureşti, MediPlus - un business de 2,2 mil. lei, fondat de un medic.

Este a doua tranzacţie anunţată de Medicover în mai puţin de câteva zile, după ce săptămâna trecută a făcut publică preluarea spitalului Polaris din Cluj, unul dintre cei mai mari operatori din domeniul recuperării medicale, o unitate de 180 de paturi.

„Credem că, alături de experienţa echipei Mediplus, vom adresa şi mai bine nevoile pacientelor Medicover. Astăzi, într-un moment în care industria de sănătate se confruntă cu noi provocări, obiectivul Medicover de a-şi extinde şi aprofunda capacităţile în domeniul sănătăţii femeii, este mai relevant ca niciodată. Dorim, în egală măsură, să contri­buim la dezvoltarea gamei de servicii dedicate pentru tra­tamentul afecţiunilor asociate menopauzei, segment foarte puţin adresat în România“, a spus pentru ZF Florinela Cîrstina, directorul general al Medicover România.

Ea nu a dorit să precizeze valoarea tranzacţiei şi nici procentul de acţiuni preluate.