ZF Live. Roxana Bucur şi Andrei Popa, cofondatorii Money 4 Kids, proiect de educaţie financiară pentru copii: Pentru 2022, ne-am propus 10 parteneri francizaţi, ca instituţii de educaţie, iar în următorii trei ani vrem să ajungem la 60

Autor: Alexandra Matei 19.01.2022

♦ Copiii pot învăţa noţiuni despre bani începând cu vârsta de trei ani ♦ În prezent, proiectul Money 4 Kids se concentrează pe şcolile din mediul privat şi îşi propune să formeze cadrele didactice, pentru ca apoi să poată fi instruiţi şi copiii ♦ În cinci ani, businessul ţinteşte afaceri de 50.000 de euro. 

Roxana Bucur şi Andrei Popa au pus bazele unui proiect de educaţie financiară şi antreprenorială, Money 4 Kids, prin care îşi propun să instruiască profesorii şi, ulterior, elevii şcolilor private din România. Cei doi şi-au propus ca în 2022 să ajungă la 10 instituţii de educaţie francizate şi apoi, în următorii trei ani, să atingă pragul de 60 de parteneri francizaţi.

Planul lor pe termen lung este să ajungă la afaceri de 50.000 de euro, iar în zece ani, la statutul de cea mai mare franciză de educaţie financiară şi antreprenorială din lume.

„Rolul nostru este de a ghida copilul şi de a prezenta ceea ce ar trebui să ştie despre educaţia financiară şi antreprenorială. Colaborarea noastră implică centrele educaţionale, în special din mediul privat. Dacă până acum ne adresam direct copiilor, părinţilor sau tinerilor, prin Money 4 Kids dorim să colaborăm cu persoanele care pot instrui copiii din instituţiile private din România. Noi, practic, le oferim o soluţie la cheie. Pentru acest prim an, ne-am propus 10 parteneri francizaţi ca instituţii de educaţie, urmând ca în trei ani să ajungem undeva la 60.“