Tiberiu Dăneţiu, Auchan: Am deschis 100 de magazine în 2021, iar în acest an vrem să accelerăm ritmul. Dezvoltăm segmentele de supermarket şi ultraproximitate

Autor: Cristina Roşca 19.01.2022

♦ Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, cinci supermarketuri şi o reţea de 134 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 125 în staţiile Petrom. ♦ Grupul francez, unul dintre cei mai importanţi jucători din comerţul local, a încheiat anul 2020 (ultimul pentru care există date financiare disponibile) cu afaceri de peste 5,5 mld. lei (1,1 mld. euro), cu 1% mai mari decât în 2019.

„În 2021, cifra de afaceri a Auchan Ro­mânia a înregistrat o creştere faţă de anul anterior financiar, iar cifra de afaceri generată de e-commerce s-a dublat“, spune Tiberiu Dăneţiu, director de marketing în cadrul retai­le­rului. El nu oferă însă cifre absolute ori ritmuri de creştere.

La nivel de piaţă, comerţul online a crescut puternic în ultimii doi ani, mar­caţi de pandemia de COVID-19, pe­rioadă în care oamenii au ales să co­man­de mai mult virtual din como­di­tate sau din teama de a se îm­bol­nă­vi. Astfel, conform datelor existente, on­line-ul a ajuns să reprezinte circa 1% din vânzările din comerţul ali­mentar, respectiv 200-250 mil. euro. Dacă ponderea se extrapolează la nivelul fiecărui jucător, în cazul Auchan vânzările online sunt undeva la 13-15 mil. euro, conform esti­mărilor ZF.

„Piaţa locală de retail este puternic concurenţială şi în plină transformare, prin prisma dimen­siunii digitale a tuturor retailerilor tradiţionali şi apariţiei pe piaţă a unor noi retaileri food online, respectiv a dezvoltării soluţiilor de livrare last mile“, spune Tiberiu Dăneţiu.