Acţiunile UiPath, la un nou minim istoric pe Wall Street. De la listarea din primăvara lui 2021 încoace valoarea de piaţă a UiPath s-a înjumătăţit. Daniel Dines, de la 7,8 mld. dolari la 3,9 mld. dolari

Autor: Liviu Popescu 19.01.2022

 

 

Acţiunile producătorului de software de automatizare UiPath (PATH), prima companie din România care s-a listat pe cea mai puternică piaţa de capital din lume, au închis şedinţa de tranzacţionare din 18 ianuarie 2022 la un nou minim istoric, arată datele agregate de ZF.

Astfel, acţiunile PATH au închis la 35,51 de dolari, echivalentul unei valori de piaţă de 18,2 miliarde de dolari în contextul unor indici americani în scădere puternică din cauza randamentelor în creştere ale obligaţiunilor şi a câştigurilor slabe ale Goldman Saches. Dow Jones a scăzut ieri cu 1,5%, S&P500 cu 1,8%, Nasdaq cu 2,6%, potrivit MarketWatch.

De la începutul anului 2022 încoace acţiunile UiPath au minus 19%, potrivit Google Finance.

De la listarea din primăvara anului 2021 încoace, mai exact din 21 aprilie 2021 când UiPath închidea la aproape 70 de dolari, valoarea de piaţă a companiei pornite într-un apartament din Bucureşti s-a înjumătăţit. Prin urmare şi deţinerea antreprenorului Daniel Dines, CEO şi unul dintre fondatori, a scăzut de la aproximativ 7,8 mld. dolari la 3,9 mld. dolari. Spre comparaţie indicele Nasdaq are din 21 aprilie 2021 încoace o creştere de 4%.

Cel mai probabil la baza scăderii cotaţiei ar putea sta şi migraţia investitorilor dinspre sectorul de creştere, în special IT, spre cel al companiilor tradiţionale, adică acelea din “value” în contextul în care inflaţia ridicată, la cel mai ridicat nivel din ultimele patru decenii în SUA, ar putea determina majorări agresive de dobândă din partea FED. Ori companiile tradiţionale sunt mai protejate de eventualele mişcări abrupte ale celei mai puternice bănci centrale din lume.

Din februarie 2021 şi până la octombrie 2021, UiPath a avut pierderi de 463 mil. dolari la venituri de 603 mil. dolari. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă din 2020 pierderile au fost de 119 mil. dolari la venituri de 400 mil. dolari. Pierderea netă pe acţiune a fost de 1 dolar faţă de 0,72 dolari la nouă luni din 2020.

Pe de altă parte, cele mai recente 3 luni încheiate la octombrie 2021, arată pierderi de 123 mil. dolari la venituri de 221 mil. dolari. În aceleaşi luni din 2020 compania a avut 71 mil. dolari şi venituri de 147 mil. dolari. Pierderea netă pe acţiune la T3 a fost de 0,23 dolari faţă de 0,41 dolari în acelaşi trimestru din 2020.