Afacerile producătorului de cabluri PGA Electric, controlat de Bogdan Bumbuk din Baia Mare, au crescut cu 53% în 2021, la 120 milioane de lei

Autor: Laurentiu Cotu 20.01.2022

♦ Compania are în plan un proiect de investiţii de 5 milioane de euro în extinderea producţiei.

Producătorul de cabluri electrice din aluminiu şi echipamente de distribuţie şi contorizare a energiei electrice PGA Electric, controlat de antreprenorul Bogdan Bumbuk din Baia Mare, a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de 120 mil. lei (24,4 mil. euro), în creştere cu 53% faţă de anul anterior, realizându-se astfel cel mai bun an pentru business de la fondarea companiei. PGA Electric a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de aproximativ 77,5 mil. lei (circa 16 mil. euro), un profit net de aproximativ 7 mil. lei (1,4 mil. euro) şi cu un număr mediu de 227 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Compania a ajuns în prezent la 240 de angajaţi.

„Creşterea cifrei de afaceri în 2021 a fost susţinută atât de investiţii private, cât şi de câştigarea unor licitaţii organizate de companiile de distribuţie a energiei electrice, unde PGA Electric a livrat echipamente electrice de contorizare şi cabluri electrice“, a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Bumbuk, directorul general şi proprietar al companiei PGA Electric.

PGA Electric deţine în Baia Mare o fabrică de cabluri din aluminiu destinate sectorului energetic şi o fabrică de echipamente electrice de distribuţie şi contorizare. Compania se ocupă cu producţia de materiale pentru reţele şi bran­şa­mente electrice (cabluri electrice din aluminiu şi echipamente de distribuţie şi contorizare a energiei electrice), având contracte de livrare directă cu ENEL, E-ON şi Electrica, însă principalii clienţi ai PGA Electric sunt firmele care execută lucrări de construcţii linii electrice şi branşamente electrice.