21 ianuarie 2022 – Paharul cu visuri: Paradox. Recomandările lui Cătălin PĂDURARU – VINARIUM

Un om educat, neimplicat politic, dar cu dorinţă de îmbunătăţire a stării României, are, atunci când face o comunicare publică (în scopul găsirii binelui), următoarea dilemă: cui se adresează el, de fapt? Oamenilor asemenea lui? Aceştia ştiu şi au înţeles deja rădăcina, statusul şi poate chiar răspunsul la problemele socio-economice. Cu alte cuvinte, ar fi o adresare către o masă (mică) de oameni care n-ar afla nimic nou. Masă de oameni care nu poate – în jocul democratic – genera modificări majore în societate. Apare, astfel, a doua parte dilematică: adresarea către masa (mare) care ar putea – prin acţiune democratică – să „mişte” puternic întregul angrenaj socio-politico-economic. Dar oamenii care aparţin categoriei de mai sus nu sunt dispuşi (sau nu pot) să înţeleagă obiectivele şi căile fireşti de parcurs sau, pur şi simplu, nu vor să audă nimic nou despre ce, de ce, de unde, şi încotro. Un discurs inutil, deci. Politicienii nu au această dilemă. Găsesc prima turnantă care se poate „tăia” către binele personal sau către „succesul la public” şi rescriu cu minimum de efort (sau cu copy/paste) basmele pe care masa importantă (ca număr) de votanţi vrea să le audă. Validaţi pe poziţii „superioare”, oamenii politici învaţă că nu mai au obligaţia să „livreze” mediilor de gândire şi de acţiune (elita intelectuală, comunitatea de business) niciun răspuns: de ce nu exploatăm gazul şi petrolul din zăcămintele identificate peste tot în ţară, de ce nu ne folosim de apa caldă din subsol, de ce nu funcţionează iazurile (înfiinţate, teoretic, prin lege) din fostele exploatări de suprafaţă pentru pietriş, balastru ş.a.m.d.? De ce nu mai este niciun curs intern navigabil, de ce nu avem infrastructuri fluviale pe Dunăre (porturi, pontoane – măcar pentru turism), de ce zac canalele de irigaţii, de ce nu sunt susţinute învăţământul şi cercetarea, de ce vom parte de legături rutiere civilizate abia prin 2040? (Câteva întrebări dintr-o mie.)

Acesta este paradoxul. Nici o ţintă urmărită, nici un plan, nici o strategie = voturi.

Dacă am lămurit-o cu binele colectiv, să ne întoarcem la binele personal. Avem la dispoziţie (încă) trei vinuri bune.

 

1. Rădăcini Wines – Spumant Métier Brut Rosé, Republica Moldova

Puţini dintre românii de dincoace de Prut ştiu că acest vin spumant (din Pinot Gris şi Sauvignon Blanc) este produs într-o cramă aflată „gard în gard” cu celebra Cricova S.A. Amănuntul nu se vrea un atribut al calităţii obţinute prin inducţia vecinătăţii, ci un element de localizare pentru o eventuală vizită. Calitatea vine din plantaţiile bune şi este garantată de implicarea unui profesionist al domeniului, Vasile Luca. Să ne lăsăm înveseliţi de culoarea rosé provensal, alintaţi de notele olfactive fine de fragi şi orangerie şi provocaţi de gustul de piersică în pârg. Fermentaţia secundară şi maturarea la sticlă (timp de nouă luni) face ca persistenţa perlării să fie îndelungată, în şiruri neîntrerupte de bule fine. Aur la VINARIUM 2021.

Pe www.winemag.ro il găsiţi aici.

 

2. Stone Castle Vineyards & Winery – Cabernet Sauvignon Reserve 2018, Kosovo

E complicat să păstrezi o linie corectă de raportare atunci când originea unui vin este legată de o ţară... nerecunoscută unanim. Ca prieten al Serbiei, având propriile sensibilităţi (Transnistria), mişcările separatiste îmi învolburează gândurile, trăirile. Pe de altă parte, ce vină poate purta un producător de vin pentru că moştenirea sa se află pe un teritoriu cu statut administrativ incert, aşa cum e Kosovo?! Trecem la vin. Acesta pare că se fereşte de orice urmă de „agresivitate” (cumva, specifică pentru Cabernet Sauvignon), însă, în realitate, cred că vorbim de o opţiune old style. Un extract sec mic, culoare nesaturată, o pigmentare cărămizie a meniscului (OK, sunt nişte ani în spate, dar nu aşa mulţi), fruct supracopt şi mirosul magazinelor alimentare mici, tip băcănie. Ar mai lua medalie de aur, astăzi?! Nu ştiu dacă ar reuşi, supus fiind analizei unui juriu internaţional standard, însă ar avea cele mai bune note din partea unor „juraţi” romantici, care găsesc prilej de vorbă în jurul oricărui tip de vin realizat onest, chiar fără să fie în „trend”.

 

3. Cantina Valpolicella Negrar, Domini Veneti – Jago, Amarone della Valpolicella Classico 2015

Nu cred că „Jago” are legătură cu personajul shakespearian din Othello, pentru că avem toate trăsăturile de caracter opuse intrigantului infam.

Ieşind din sfera teatrologiei: culoare picturală, strălucitoare peste profunzimile sobre. „Lacrimi” grele, bine desenate, semn al „tăriei” şi consistenţei. Despre miros poţi crede că este rezultatul unui experiment neobişnuit: deschiderea unei boabe de vişină imense şi a unui vas cu dulceaţă de cireşe amare. Vişina proaspătă câştiga lupta în gust, fixând una din cele mai elegante şi persistente expresii ale acestui marker oenologic. Iago îndeamnă la consum cu nesaţ şi nici indicaţia de 16.5% vol. alcool nu poate tempera entuziasmul iubitorilor de „classico”. Deşi are un potenţial imens de învechire, vor fi puţini colecţionari de vin care să se poată abţine în a-l savura acum, în loc să-l lase în singurătate, la păstrare...

Pe site-ul importatorului www.vinuridionysos.ro îl găsiţi aici.

Dacă vă simţiţi bine în preajma vinului, urmăriţi emisiunea „Fraţi de Viţă”, Sezonul 3,  de pe TVR2! Sâmbăta de la 17,00 şi Duminica, în reluare, de la 12,00.

Bineînţeles, cu... un pahar de vin în mână!

Arhiva emisiunilor „Fraţi de Viţă” este pe TVRPlus.

Pe YouTube VINARIUM am afişat episoade cu subtitrare în limba engleză!