Patria Bank şi-a majorat capitalul social cu 16,3 mil. lei: 1,5 mil. lei din subscrieri în numerar şi 14,8 mil. lei din conversia unui împrumut subordonat acordat de acţionarul majoritar în 2018

Autor: Tibi Oprea 21.01.2022

Patria Bank îşi majorează capitalul cu 16,3 mil. lei, în principal prin conversia unui împrumut subordonat acordat de acţionarul majoritar în 2018

Patria Bank (simbol bursier PBK), instituţie de credit deţinută de fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), a anunţat vineri la Bursa de Valori Bucureşti că în cadrul operaţiunii de majorare de capital social aprobată de acţionari în octombrie 2021 au fost subscrise, prin exercitarea dreptului de preferinţă, un număr total de 163,5 milioane de acţiuni noi, la un preţ de 0,1 lei pe acţiune. Valoarea totală rezultată în urma subscrierilor efectuate este de 16,3 mil. lei, prin urmare capitalul social al băncii se majorează de la 311,5 mil. lei la 327,9 mil. lei. Valoarea de 14,85 mil. lei a rezultat prin exercitarea drepturilor de preferinţă prin conversia sumei de 3 mil. euro (la curs BNR de 4,9491 lei / euro din ziua subscrierii), reprezentând împrumutul subordonat acordat băncii de către acţionarul majoritar EEAF Financial Services BV, prin contractul de împrumut subordonat din 18 decembrie 2018. Tibi Oprea

Valoarea de 1,5 mil. lei a rezultat prin exercitarea drepturilor de preferinţă, prin subscrierea în numerar de către acţionari ai băncii înregistraţi în registrul acţionarilor la data de 3 noiembrie 2021. Cele 33,8 milioane de acţiuni rămase nesubscrise în urma exercitării drepturilor de preferinţă au fost anulate. În continuare, banca va întreprinde demersurile pentru înregistrarea operaţiunii de majorare a capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului. Patria Bank are 299 mil. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 83,2% de EEAF Financial Services BV Amsterdam. Acţiunile PBK înregistrează un avans de 1,5% în 2022, pe fondul unor tranzacţii de 151.200 de lei, arată datele BVB. Patria Bank a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un profit net de 7,2 mil. lei, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, susţinut în principal de evoluţia favorabilă a veniturilor operaţionale, dar şi dintr-o contracţie a costurilor operaţionale ce a condus la un profit operaţional cu 66% mai mare.